dihotom, ~ă a [At: LM / S și: dicho~ / V: dico~ / E: fr dihotome, ngr δυχοτομοζ] 1 (Bot; d. inflorescențe, tulpini etc.) Care este despărțit în două Si: bifurcat, dihotomic (1). 2 (Ast; rar; d. fazele lunii) Aflat în primul sau în ultimul pătrar.

DIHOTOM, -Ă adj. Dihotomic. [Var. dicotom, -ă adj. / < fr. dichotome].

dichotom, ~ă a vz dihotom

dicotom, ~ă a vz dihotom

DICOTOM, -Ă adj. v. dihotom.

* dico- și dihotóm, -ă adj. (vgr. dihótomos, d. diha, în doŭă, și témno, taĭ). Bot. Despărțit în doŭă: tulpină dihotomă. Astr. Se zice despre lună cînd se vede numaĭ pe jumătate.

* dihotóm -íe V. dicotom, -mie.

DICO- (DICHO-, DIHO-) „în două părți”. ◊ gr. dikha „în două” > fr. dicho-, germ. id., engl. id. > rom. dico-, dicho- și diho-. □ ~fiză (dihofiză) (v. -fiză), s. f., parafiză ramificată simplu; ~gam (v. -gam), adj., (despre flori) la care gameții femeli și masculi ajung la maturitate funcțională la date diferite, împiedicînd autopolenizarea; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de maturizare la date diferite a anterelor și stigmatelor unei flori; ~petal (v. -petal), adj., cu petale despărțite în două; ~podiu (v. -podiu), s. n., sistem de ramificație dicotomică a axei inflorescenței în cîte două părți; ~tipie (v. -tipie), s. f., apariție a unor organe analoage de tip diferit la aceeași plantă; ~tom (v. -tom), adj., 1. Care se împarte în două. 2. (Despre tulpină) Care se divide prin bifurcație; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Ramificație a unui organ vegetal prin bifurcare sau prin divizare repetată în alte două părți.