DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DICHISÍRE s. v. gătire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dichisíre s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti frumos și curat, a se ferchezui; (peior.) a se găti prea mult. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DICHISÍ ~ésc tranz. 1) A face să se dichisească. 2) (lucruri) A prevedea cu toate dichisurile. /<ngr. diíkisa
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DICHISÍ mă ~ésc intranz. 1) A se îmbrăca cu dichis; a se găti frumos și curat. 2) A se găti prea mult, manifestând o grijă exagerată față de aspectul exterior; a se ferchezui; a se spilcui; a se sclivisi. /<ngr. diíkisa
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DICHISÍ vb. v. găti.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dichisí (dichisésc, dichisít), vb. – 1. A aranja, a ordona, a prepara. – 2. A aranja, a găti, a împodobi. Ngr. διοιϰέω, aorist διοίϰησα (Tiktin; Candrea; Scriban); din același cuvînt gr., cu pronunțarea erasmică, neol. dioceză, s. f., din fr., der. diocezan, adj. – Der. dichis, s. n. (aranjare, ordine; preparative; obiect, lucru; sculă, unealtă, instrument), a cărui formație nu este clară, cf. sl. dikisŭ „maslu”, cuvînt incert după Miklosich, Lexicon, 161, dar care are probabil aceeași origine; dichici, s. n. (cuțit de cizmar, pentru ornamentat), cuvînt mold., probabil deformație de la cel anterior (după Candrea, GS, VI, 324 și Scriban, din mag. dikics „briceag”, care ar putea proveni din rom.); dichiseală, s. f. (aranjare, găteală).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dichísi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. dichiseáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dichisésc v. tr. (ngr. diikó, aor diikisa, d. vgr. dioikeó, administrez, dioikesis, dieceză). Prevăd cu cele necesare, îngrijesc, echipez, gătesc, stolisesc. V. chivernisesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DICHISI a se sidili, a se spilcui, a se titiri.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dichisi, dichisesc I v. t. (intl.) 1. a lua banii cuiva. 2. a năuci (pe cineva). II v. r. a se îmbrăca elegant.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink