dichisire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: dichisi] (Fam) 1 Îmbrăcare cu deosebită grijă Si: gătire, împodobire, (pfm) dichiseală (1). 2 Gătire exagerată Si: împopoțonare, (pfm) dichiseală (2). 3 Aranjare cu multă migală și minuțiozitate, fără a omite ceva Si: (pfm) dichiseală (3). 4 (Reg) Pârâre.

DICHISIRE, dichisiri, s. f. Acțiunea de a (se) dichisi; dichiseală.

DICHISI, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó).

dechisi v vz dichisi

dichisi [At: HELIADE, O. I, 481 / V: (reg) dighisa, (îvr) dec~ / Pzi: ~sesc / E: ngr διοικέω] 1-2 vtr (Pfm) A (se) îmbrăca cu deosebită grijă Si: a (se) găti, a (se) împodobi. 3-4 vtr (Prt) A (se) găti prea mult, cu exagerare Si: a (se) împopoțona. 5 vt (C.i. lucruri) A aranja cu migală, cu minuțiozitate, fără a omite ceva. 6 vt (Reg; fig) A pârî pe cineva.

dighisa v vz dichisi

DICHISI (-isesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) găti cu cele de trebuință, a (se) îngriji de cele trebuincioase: cel mijlociu, după ce se dichisi și el, cum știu mai bine, plecă, și el spre apus (ISP.) ¶ 2 A (se) găti frumos, a (se) îmbrăca cu îngrijire, a (se) împopoțona [ngr. διοικέω, aor. διοικίσα].

DICHISIT adj. ① p. DICHISI ¶ 2 Gătit frumos, cu îngrijire; împodobit: între cei mai dichisiți și mai sprinteni, doi mai cu seamă trăgeau atențiunea sexului (I.-GH.); făcu altul mai frumos și mai ~ (ISP.).

DICHISI, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti frumos și curat, a se ferchezui; (peior.) a se găti prea mult. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó).

DICHISI, dichisesc, vb. IV. Refl. 1. A se găti frumos și curat, a se îmbrăca cu îngrijire, cu gust, a se ferchezui; (cu sens peiorativ) a se găti prea mult, cu exagerare. Mai perie-te și tu, mai dichisește-te cumva. GALAN, Z. R. 104. Dacă ne mai dichisim mult, ne apucă 12. SEBASTIAN, T. 44. ♦ Tranz. A potrivi un lucru cu migală ca să fie așa cum trebuie, a-i adăuga ce-i lipsește ca să se facă bun, frumos, gustos; a aranja. O vie de vreo trei pogoane da în anii călduroși două-trei butoaie de vin, pe care cocoana Zinca se pricepea să-l dichisească, pînă scotea din el lucru bun. V. ROM. septembrie 1953, 11. Dintr-o smucitură a descusut talia [rochiei]: Hai s-o mai dichisim pînă vin musafirii. CAMIL PETRESCU, T. I 451. 2. A se echipa, a se pregăti cu cele necesare. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el spre apus. ISPIRESCU, L. 33.

A SE DICHISI mă ~esc intranz. 1) A se îmbrăca cu dichis; a se găti frumos și curat. 2) A se găti prea mult, manifestând o grijă exagerată față de aspectul exterior; a se ferchezui; a se spilcui; a se sclivisi. /<ngr. diíkisa

A DICHISI ~esc tranz. 1) A face să se dichisească. 2) (lucruri) A prevedea cu toate dichisurile. /<ngr. diíkisa

dichisì v. 1. a îngriji cu cele trebuincioase: fiul cel mijlociu, după ce se dichisi și el, cum știu mai bine, plecă și el ISP.; 2. a (se) găti cu îngrijire, a (se) îmbrăca frumos: s’a dichisit să facă vizite; 3. fam. a pune la cale: am să mi te dichisesc eu CR. [Gr. mod. DIOIKÉO, a pune în ordine (aorist dioikisa)].

dichisésc v. tr. (ngr. diikó, aor diikisa, d. vgr. dioikeó, administrez, dioikesis, dieceză). Prevăd cu cele necesare, îngrijesc, echipez, gătesc, stolisesc. V. chivernisesc.

dichisire (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisirii; pl. dichisiri

dichisire (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisirii; pl. dichisiri

dichisire s. f., g.-d. art. dichisirii; pl. dichisiri

dichisi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisesc, 3 sg. dichisește, imperf. 1 dichiseam; conj. prez. 1 sg. să dichisesc, 3 să dichisească

dichisi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisesc, imperf. 3 sg. dichisea; conj. prez. 3 să dichisească

dichisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisesc, imperf. 3 sg. dichisea; conj. prez. 3 sg. și pl. dichisească

dichisi (dichisesc, dichisit), vb. – 1. A aranja, a ordona, a prepara. – 2. A aranja, a găti, a împodobi. Ngr. διοιϰέω, aorist διοίϰησα (Tiktin; Candrea; Scriban); din același cuvînt gr., cu pronunțarea erasmică, neol. dioceză, s. f., din fr., der. diocezan, adj. – Der. dichis, s. n. (aranjare, ordine; preparative; obiect, lucru; sculă, unealtă, instrument), a cărui formație nu este clară, cf. sl. dikisŭ „maslu”, cuvînt incert după Miklosich, Lexicon, 161, dar care are probabil aceeași origine; dichici, s. n. (cuțit de cizmar, pentru ornamentat), cuvînt mold., probabil deformație de la cel anterior (după Candrea, GS, VI, 324 și Scriban, din mag. dikics „briceag”, care ar putea proveni din rom.); dichiseală, s. f. (aranjare, găteală).

A SE DICHISI a se sidili, a se spilcui, a se titiri.

dichisi, dichisesc I v. t. (intl.) 1. a lua banii cuiva. 2. a năuci (pe cineva). II v. r. a se îmbrăca elegant.

DICHISIRE s. v. gătire.

DICHISIRE s. aranjare, dichiseală, ferchezuială, ferchezuire, gătire, spilcuială, spilcuire, (pop. și fam. depr.) scliviseală, sclivisire. (Ce-i ~ asta la tine?)

DICHISI vb. v. găti.

DICHISI vb. a (se) aranja, a (se) ferchezui, a (se) găti, a (se) împodobi, a (se) spilcui, (pop. și fam. depr.) a (se) sclivisi, (pop.) a (se) drege, a (se) moța, (înv. și reg.) a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, (reg.) a (se) cîștiga, (prin Transilv. și Maram.) a (se) pădăi, (prin Mold.) a (se) puțui, (prin Transilv. și Mold.) a (se) puțului, (Ban.) a (se) schili, (înv.) a (se) stoli, a (se) stolisi, (arg.) a (se) șucări. (Ce te-ai ~ așa?)