DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DICHÍS ~uri n. 1) mai ales la pl. Obiecte mărunte necesare într-o activitate. ◊ Cu tot ~ul cu toate cele necesare; cu grijă; ordonat. 2) Obiect decorativ folosit ca podoabă. /v. a dichisi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DICHÍS s. v. găteală, instrument, podoabă, sculă, unealtă, ustensilă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dichís, dichísuri, s.n. (pop. și fam.) 1. găteală, ornament, podoabă. 2. (la pl.) obiecte mărunte, piese, accesorii lipsite de importanță. 3. bună rânduială, rost. 4. mirodenii.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dichís s. n., pl. dichísuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dichís n., pl. urĭ și e (d. dichisesc). Vechĭ. Unealtă. Azĭ. Orînduĭală, rost, tot ce trebuĭe: ne-a dat dulceață, cafea și țigări cu tot dichisu. Artă, meșteșug, pricepere: a lucra cu dichis. Pl. Obiecte, unelte: zidaru cu dichisurile luĭ. Accesoriĭ, anexe, dependențe, heĭurĭ: casa cu dichisurile eĭ (șopronu, becĭu, garaju), calu cu dichisurile luĭ (șaŭa ș.a.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink