DIBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”.

diblă¹ sf [At: CR (1829), 75²/24 / V: diplă / Pl: ~le / E: ngr δίπλα, srb diple] 1 (Pop; prt) Vioară. 2 Instrument popular cu două sau trei coarde și arcuș. 3 Arta de a interpreta^[1] o compoziție muzicală la diblă (2). 4 (Trs) Jucărie alcătuită din coceni de porumb care imită arcușul și vioara. 5 (Trs) Motiv ornamental în formă de diblă (2) folosit ca element decorativ pentru ii, pieptare etc. 6 (Reg) Cap. corectat(ă)

DIBLĂ 👉 DIPLĂ.

DIBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. scr. diple „cimpoi”.

DIBLĂ, dible, s. f. (Popular) Vioară (de obicei de calitate inferioară). Și-a scris aceste vorbe un om tot ca mine amărît, căruia i-am zis din diblă. CAMILAR, N. II 364. Mură, tu cînți nu din diblă, ci din inimă! GALACTION, O. I 69. Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă, ci îi trebuie un instrument perfect. GHEREA, ST. CR. I 251.

diblă (diplă) f. vioara lăutarului: lăutarii cu diblele și cu surlele OD. [Slovean DIBLA, țeavă de suflat (serb. DIPLE, cimpoiu)].

díblă V. diplă.

diplă sf vz diblă

❍ DIPLĂ, DIBLĂ (pl. -le) sf. 1 Olten. Trans. Vioară: de frică, s’au pitulat în dipla unui lăutar (PAMF.); bărbații ... se veseleau cu cîntările cimpoaielor... și cu diblele lăutărești (ODOB.) ¶ 2 Trans. Jucărie care imită arcușul și vioara (🖼 1837) [comp. srb. diple „cimpoiu”].

diplă f. V. diblă.

díplă (Olt. Trans.) și díblă (Munt. Mold.) f., pl. e (vsl. dipla, fluĭer, nsl. dibla, diple, sîrb. diple, dipli, cimpoĭ, d. ngr. dipla, încrețitură, propriŭ zis „lucru duplu”, ca fluĭeru cimpoĭuluĭ). Iron. Vioară: Țiganu cu dibla supsuoară. Olt. (diblă). Scoabă cu piulițe (cu șuruburĭ).

diblă (pop.) (desp. di-blă) s. f., g.-d. art. diblei; pl. dible

diblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. diblei; pl. dible

diblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. diblei; pl. dible

diblă (dible), s. f. – Vioară. – Var. diplă. Sb., slov. dipla „fluier” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Tiktin; Candrea), din ngr. δίπλα (Vasmer, Gr., 53); cf. germ. Diple. După Graur 150, din țig. dibla. – Der. diblar, s. m. (violonist); diblaș, s. m. (violonist).

diblă v. violină.

diblă, dible s. f. 1. vioară, scripcă. 2. cap, țeastă.

DIBLĂ s. v. scripcă, vioară, violină.

diblă s. v. SCRIPCĂ. VIOARĂ. VIOLINĂ.