DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIÁVOL ~i m. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIÁVOL s. v. drac.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diávol (diávoli), s. m. – Drac, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, drăcie; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (drăcoaică); diavoloaică, s. f. (drăcoaică). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diávol s. m. (sil. dia-), pl. diávoli
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* diávol m., pl. lĭ (ngr. diávolas, d. vgr. diábolos; vsl. rus. diĭavolŭ. V. diabolic). Drac, demon, spirit necurat. Fig. Copil neastîmpărat. – Și dĭavol, ghĭavol, gheavol. – Fem. -íță, și -oáĭcă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNA-DIÁVOLULUI s. v. regină.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și vinde sufletul diavolului / dracului expr. 1. a se ticăloși, a comite nelegiuiri. 2. a duce o viață depravată / de desfrâu. 3. a face compromisuri morale importante.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink