DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

DIALÉCTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dialectică; propriu dialecticii. Metodă ~că. 2) (în filozofia antică) Care recurge la teze și antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze și antiteze. Discurs ~. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIALÉCTIC, -Ă adj. 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozițiile dialecticii. 2. (În filozofia antică) Care folosește raționamente contradictorii. [Cf. fr. dialectique, lat. dialecticus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIALÉCTIC, -Ă I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. 4. procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Teorie generală a principiilor devenirii realității, a dezvoltării naturii, societății și gândirii; teorie și metodă generală de cunoaștere a realității și de transformare revoluționară a acesteia. 2. Adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică.
Sursa: DLRC (1980) | Adăugată de 7anca_c | Semnalează o greșeală | Permalink

Dialectic ≠ metafizic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dialéctic adj. m. (sil. di-a-), pl. dialéctici; f. sg. dialéctică, pl. dialéctice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dialéctic, -ă adj. (vgr. dialiktikós). Relativ la dialectică. S.m. Care știe, care predă dialectica. Care raționează metodic. S.f. Arta de a raționa metodic și corect. Adv. În mod dialectic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink