diagnoză sf [At: GHICA, C. E. II, 439 / P: di-ag~ / Pl: ~ze / E: fr diagnose] (Liv) 1 Diagnostic (1). 2 (Pex) Prognoză.

DIAGNOZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. Dacă eu nu știam să-i pun diagnoza, nici ea nu mi-o putea pune exact. IBRĂILEANU, A. 181. Doctorul... trecu de la pat la pat, stabilind ici o diagnoză, colo schimbînd un pansament. ANGHEL-IOSIF, C. L. 200. ◊ Fig. Aș fi curios să cunosc viața d-nei Timotin, să văd dacă diagnoza mea, pusă dezinteresat, este adevărată. IBRĂILEANU, A. 132. – Pronunțat: di-ag-.

DIAGNOZĂ s.f. (Rar) Diagnostic. ♦ Determinarea identității unui fenomen. [< fr. diagnose, cf. gr. diagnosis].

DIAGNOZĂ s. f. 1. diagnostic (1). 2. identificare a unui fenomen pe baza descrierii stării sale prezente. 3. descriere sumară a unei plante, care o deosebește de altele. 4. (cib.) examen destinat a detecta erorile într-un program, în datele sau în circuitele unei mașini. (< fr. diagnose)

DIAGNOZĂ ~e f. med. Identificare a unei boli după simptome sau după rezultatele examenului de laborator; diagnostic. [Sil. di-ag-] /<fr. diagnose

diagnoză f. cunoașterea boalei.

* diagnóză f., pl. e (vgr. diagnosis, cunoaștere exactă). Med. Cunoașterea uneĭ boale.

diagnoză (desp. di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnozei; pl. diagnoze

!diagnoză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnozei; pl. diagnoze

diagnoză s. f. (sil. di-a-; mf. -gno-), g.-d. art. diagnozei; pl. diagnoze

DIAGNOZĂ s. v. diagnostic.

DIAGNOZĂ s. (MED.) diagnostic.