DIACONIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ.

diaconic sn [At: LM / P: di-a~ / Pl: (rar) ~ice / E: vsl диꙗконик] 1 Nișă situată pe peretele de sud al altarului unei biserici de rit greco-oriental, în care se păstrează veșmintele liturgice Si: (rar) diaconicon. 2 (Îvr) Locuință a diaconului (1).

DIACONIC, (rar) diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĩnikŭ.

diaconic n. locul în biserică unde se păstrează vestmintele diaconești.

* diacónic, -ă adj. (vgr. diakonikós). Diaconesc, de diacon. S.n., pl. e. Veșmîntărie, locu unde se țin veșmintele la biserică.

diaconic (desp. di-a-) s. n., pl. diaconice

diaconic (rar) (di-a-) s. n., pl. diaconice

diaconic s. n. (sil. di-a-), pl. diaconice

diaconic s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice, numit astfel întrucât în vechime diaconii aveau grijă de lucrurile care se păstrau aici; veșmântar, veșmântărie, (înv.) apodosis. [Var.: diaconicon s. n.] Din sl. dijakonĭnikŭ.