diaconeasă sf [At: (a. 1762) IORGA, S. D. VII, 53 / P: di-a~ / Pl: ~ese / E: diacon + -easă] 1 Femeie (văduvă) care, în practicile religioase primitive săvârșea anumite ceremonii ale cultului ajutând săracii și bolnavii Si: (îvr) diaconă, diaconiță (1). 2 (Înv) Educatoare. 3 Soție de diacon (1) Si: diaconiță (2).

* diaconeásă f., pl. ese (d. diacon). Nevastă de diacon. La protestanțĭ, infirmieră saŭ crescătoare de copiĭ. v. -níță.

diaconeasă, diaconese s. f. 1. Soție de diacon; diaconiță. 2. Femeie în vârstă având o anumită slujire bisericească în creștinismul primar, deosebită de soția diaconului, care își închina Domnului viața sa și ajuta pe apostoli și pe misionari în anumite funcții liturgice și în scopuri umanitare, existând până în sec. 11; diaconiță. 3. (la pl.; în Bis. luterană) Femei care se consacră activităților de caritate și care au adoptat costume și practici care le fac să semene călugărițelor catolice, dar nu fac niciun legământ și își păstrează deplina libertate; se ocupă mai ales de bolnavi și de educația copiilor. Au fost organizate de pastorul Enrico Wickern în 1833. – Din diacon + suf. -easă.