DEȘTEPT, -EAPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. (Despre oameni, p. ext. despre minte, spirit etc.; în opoziție cu prost) Care înțelege, care prinde repede cu mintea ceea ce este esențial; ager la minte, inteligent, isteț. Traian ăsta e deștept foc... suspină filozoful. SADOVEANU, P. M. 19. La toată lumea plăcea, fiindcă era om deștept și blînd. CARAGIALE, P. 72. Era deștept băiatul, iscusit și numai spirt. ISPIRESCU, L. 192. Mintea-i este peste fire de deșteaptă și de înaltă. ȘEZ. I 103. ♦ Care exprimă inteligență. Cînele înțelegea că e vorba de el. Se oprise, negru și cu lustru ca păcura, și privea la stăpîni cu doi ochi așa de deștepți, parcă numai glasul îi lipsea. SADOVEANU, O. IV 17. ♦ (Uneori cu o nuanță peiorativă) Șiret, viclean, iscusit, rafinat. Eu sînt deștept, pe cîtă vreme el e un pîrlit. PREDA, Î. 110. Între aceste personaje sînt și oameni deștepți, ca Tipătescu. IBRĂILEANU, SP. CR. 232. 2. (În opoziție cu adormit) Trezit din somn, treaz. Se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. N-aș putea spune tocmai hotărît dacă, în timp de vro două ceasuri lungi, am stat deștept și am visat, sau dacă am dormit și am cugetat. HOGAȘ, M. N. 13. Un lucru numai te-aș ruga: mîine dimineață, cînd ăi pleca, dacă n-oi fi eu deștept, să lași ușa de la drum deschisă. CARAGIALE, P. 130. 3. Fig. Trezit din letargie, dintr-o stare de amețeală; activ, viu. Treceau bărbați, treceau femei Și uruiau trăsuri pe stradă, Soldați treceau făcînd paradă – Și-atunci deștept privi la ei Și-și duse pumnii strîns pe tîmple: «Trei, doamne, și toți trei!». COȘBUC, P. I 102. Simțirile [vînătorului]... sînt în veci deștepte. ODOBESCU, S. III 17.