5 intrări

61 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȘERT, -ARTĂ, (I) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. corectat(ă)

deșert, ~eartă [At: PSALT. HUR. 802/18 / V: (înv) desiert, (îrg) dașert, dăș~, dâșert, deșărt, dișart, dișert / S și: (înv) desert / Pl: ~rți, ~arte, ~uri / E: fr désert sn, lat desertus a, lat desertum] 1 a (D. recipiente, încăperi, spații închise) Care nu conține nimic înăuntru Si: deșertat2 (1), gol. 2 a (Pop; udp „de”) Care este lipsit de... 3 a (Înv; d. arme de foc) Care este descărcat. 4 a (Îvp; d. plante) Sterp. 5 a (Reg; d. fructe) Viermănos. 6 a (Reg; d. copaci) Scorburos. 7 a (Înv; fig; d. oameni) Care este gol în interior. 8 a (Înv; fig; d. oameni) Sărac. 9 a (Îvr; fig) Fără rezultat. 10 sn (Înv; îlav) Cu ~ Fără reușită. 11 a (Îvr) Care nu și-a însușit un bun material al altuia. 12 sn (Fig) Stare de tristețe apăsătoare Si: gol. 13-14 sn, a (Fig) (Cuvinte, gânduri, manifestări omenești etc.) lipsite de conținut, de profunzime, de importanță Si: iluzoriu, înșelător. 15-16 sn, a (Fig) (Ceea) ce este lipsit de adevăr, de temei Si: neîntemeiat. 17-18 av, a (Fig) (Într-un mod) care denotă lipsă de siguranță, de statornicie Si: efemer, pieritor, trecător. 19 sn (Îlav) În ~ Inutil. 20 sn (D. privire; îal) Fără țintă. 21 a (înv; d. oameni, pex, d. viața, manifestările lor) Care este aplecat spre deșertăciune (2) Si: frivol, neserios, superficial. 22 a (Fig; d. oameni) Care manifestă o ambiție neîntemeiată, o dorință puternică de a face impresie Si: înfumurat, orgolios, vanitos, (pop) îngâmfat. 23 sn Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este rară Si: pustiu. 24 a (D. locuri, ținuturi) Lipsit de vietăți și de vegetație. 25 a (Pex; d. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică. 26 a (D. așezări omenești, locuințe) Care este lipsit (în întregime sau în cea mai mare parte) de oameni Si: nelocuit, nepopulat. 27 a (D. străzi, drumuri etc.) Fără trecători Si: necirculat. 28 a (Pex; d. străzi, drumuri) Care este lipsit de zgomot, de agitație. 29 sn (Înv) Pierdere în oameni (considerată în raport cu ansamblul inițial). 30 sn (Asr) Spațiu liber neocupat de cineva sau de ceva. 31 sn (Îvp) Parte scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: cavitate. 32 snp (Reg) Măruntaie. 33 sn (în limbajul bisericesc; îe) A lua în ~ A batjocori. 34 sn (Îlav) Cu ~ul Fără încărcătură în vehicul Si: descărcat.

DEȘERT, -ARTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

DEȘERT1, deșerturi, s. n. 1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345. ◊ (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231. ◊ Loc. adv. (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. 2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei.În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. ◊ Fig. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. 3. (În loc. adv.) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. ♦ (În limbajul bisericesc, în expr.) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori. 4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.[1]

  1. Var.: deșărt (DONICI, F. 35.) — LauraGellner

DEȘERT2, -ARTĂ, deșerți, -arte, adj. 1. Care nu conține nimic; gol. Nu se mișca, ținînd paharul deșert pe tavă. C. PETRESCU, C. V. 129. Căpitanul, prevăzînd o mare furtună, dete ordin ca toți pasagerii... să se coboare în pivnița mărfurilor, care atunci era deșartă. BOLINTINEANU, O.284. ◊ Fig. Zaharia Duhu de atunci l-a primit cu ochii deșerți de orice înțelegere. C. PETRESCU, A. 318. E mort! Oh! deșert va fi de-acuma sufletul ce-n mine port. DAVILA, V. V. 187. ♦ (Rar, despre copaci) Scorburos. Un copac deșert văzuse și din scorbură-i zburînd Gărgăuni. CONTEMPORANUL, I 803. 2. (Despre un pămînt, o țară, o regiune) Lipsit de vietăți sau de vegetație, pustiu. Stelele Zgîrie sticla albastră a nopții și cîmpul e deșert. BENIUC, V. 107. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe! IOSIF, V. 73. Pe deșertul țărm al mării Noaptea s-a lăsat, și-n noapte, Dintre nori se rupe luna, Și din valuri sună șoapte. id. T. 166. ♦ Lipsit de oameni, nelocuit, nepopulat. Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină. EMINESCU, O. I 106. Nu că e deșert pămîntul de tot de locuitori... ALEXANDRESCU, P. 55. 3. Fig. Lipsit de temei, amăgitor, ireal; (despre vorbe) fără miez. Au fost vorbe deșarte, domniță. SADOVEANU, Z. C. 151. Vorba-i ca și omulîn lume sau în artăCu-atît mai jucăușă, cu cît e mai deșartă. VLAHUȚĂ, O. A. 59. Vînătorile cu acompaniament de orchestră nu sînt, precum s-ar putea crede, o deșartă închipuire a imaginațiunii mele. ODOBESCU, S. III 101. Eu am pus gînduri deșarte, Să fug cu mîndra-ntr-o noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 57. ◊ Credință deșartă = superstiție. Credințele deșarte au făcut pe jucător să păstreze asupra lui cine știe ce monedă găurită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 44. ♦ (Învechit, despre oameni) Vanitos. (Substantivat) Se fălea deșertul... [Hroiot] cu-acel vis amăgitor, Că o țeară neapărată va pustii prea ușor. NEGRUZZI, S. I 117. 4. Lipsit de rezultat, nefolositor, zadarnic. Ați luptat luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36. – Pl. și (f.): deșerte (TOMA, C. V. 82, ALECSANDRI, T. I 395).

DEȘERT s.n. 1. Spațiu gol; pustiu, pustietate. 2. Regiune întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. [< lat. desertus, cf. fr. désert].

DEȘERT, -ARTĂ I. s. n. (spațiu) gol; pustiu. ◊ (regiune) întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. II. adj. (fig.) fără temei. ◊ în ~ = zadarnic. (< lat. desertum, fr. désert)

DEȘERT1 ~artă (~erți, ~arte) 1) (despre recipiente, încăperi) Care nu are nimic în interior; gol. 2) (despre fructe, legume, semințe) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are conținut; fără sens. Minte ~artă. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Speranțe ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetație, de populație; pustiu. /<lat. desertum, fr. désert

DEȘERT2 ~uri n. 1) Spațiu gol. ◊ A ieși cu ~ul a ieși cuiva înainte cu căldarea goală. În ~ a) în gol; b) fără rost; zadarnic. 2) Regiune întinsă nisipoasă (aproape) lipsită de vegetație din cauza aridității solului; pustiu. 3) pop. (la om și la animale) Parte a corpului dintre ultima coastă și șold. /<lat. desertum, fr. désert

deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.

2) deșért și -éz, a -á v. tr. (d. deșert 1 saŭ lat. desertare.Deșert, deșeartă și deșartă; să deșerte). Fac deșert, golesc, evacuez: a deșerta un butoĭ, o casă, o țară.

1) deșért, deșeártă și deșártă adj., pl. deșerte (lat. de-sĕrtus, part. de-serére, a părăsi [serére, a înșira]; fr. désert, sp. desierto. V. serie, dezertor, a-serțiune). Gol, nelocuit, pustiŭ: țară deșeartă. Neplin, vid (nu în înțelesu fizic, adică „fără aer”, ci „fără lichid” orĭ „fără solid”): butelie, cutie deșeartă. Fig. Zadarnic, van, himeric, ireal: speranță, glorie deșeartă. Vanitos: om deșert. În deșert, de geaba, în zadar, în van: în deșert lupțĭ contra dreptățiĭ! S.n., pl. urĭ. Pustie, pustiŭ, țară fără locuitorĭ: Sahara e un deșert. Partea care e supt coaste la corpu animalelor: lovitura dată în deșert produce mare durere (V. ie 2.). Vechĭ. S.n. și f. Deșertăciune.

DEȘERTA, deșert, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

DEȘERTA, deșert, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Lat. vulpes.

desiert, ~ă a vz deșert[1] corectat(ă)

  1. În original: vz desert, evident greșit. — LauraGellner

deșerta1 [At: PSALT. HUR. 39v/12 / V: (reg) dășărta, dăș~, deșărta, deșerța, diș~ / Pzi: ~ert, (îrg) ~tez / E: deșert] 1 vt (C.i. recipiente, saci etc.) A lăsa gol prin scoaterea totală sau parțială a conținutului (de obicei prin răsturnare) Si: a goli. 2 vt (Pex; c.i. vehicule pentru transport) A da jos încărcătura Si: a descărca. 3 vt (Pop; îe) A ~ sacul (până la fund) A spune tot ce știi (noutăți, glume etc.). 4 vt (Înv; c.i. arme de foc) A face ca proiectilul armei să pornească spre țintă Si: a descărca. 5 vr (Înv) A se lepăda de... 6 vr (Pop) A mărturisi. 7 vt (Reg) A deretica. 8 vt (Îvr) A dărâma. 9 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc. 10 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A trece dintr-un recipient în altul. 11 vt (Pfm) A bea până la fund băutura dintr-un vas. 12-13 vtr (Înv; c.i. așezări omenești, locuințe etc.) A (se) pustii.

dișart, ~ă a, sn vz deșert[1] modificată

  1. În original, probabil incorect, dișărat, ~ă. cata

vulpe sf [At: (a. 1449) DERS / V: hu~ / Pl: ~pi / E: ml vulpes] 1 Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust Si: vulpoaică (1) (Vulpes vulpes). 2 (Îc) ~-argintie Specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. 3 (Îe) A avea ochi de ~ A avea o privire vicleană. 4 (Îe) A tocmi ~a din pădure A negocia un lucru pe care nu îl ai (la îndemână). 5 (Îe) A umbla cu ~a în sac A recurge la procedee incorecte. 6 (Îe) A-i intra ~a în sac A nu mai ști ce să facă pentru a scăpa dintr-o încurcătură. 7 (Îae) A-și pierde cumpătul. 8-9 (Prc) Blana prelucrată a vulpii (1-2). 10 (Fig) Persoană vicleană, ipocrită. 11 (Reg) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, trebuie să-l dea flăcăilor din satul miresei. 12 Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 13 Ferestruică în acoperișul caselor țărănești prin care iese fumul din pod. 14 (Iht; îc) ~-de-mare Vatos (Raja clavata). 15 (Zlg; îc) ~a-deșertului Fenec2 (Fennecus zerda).

vulpe s.f. I 1 (zool.) Mamifer carnivor, sălbatic, din familia canidelor, de mărimea unui cîine, cu blana deasă, roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust, care se hrănește mai ales cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes); vulpoaică. Au simțit vreo vulpe prin împrejur (SLAV.). ◊ Vulpe polară (sau albă) = (specie de) vulpe cu blana de culoare brună sau cenușie-albăstruie vara și albă iama, care trăiește în regiunile polare (Vulpes lagopus). Vulpe argintie = (speacie de) vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu, obținută prin selecție din vulpile canadiene (Vulpes fulva argentata).expr. A tocmi vulpea din pădure = a neegocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre noi (BOLL.). ◊ compar. (cu aluzie la șiretenia animalului, la agerimea ochilor etc.) Patrioții... cu evlavie de vulpe, ca în strane șed pe locuri Și aplaudă (EMIN.). △ expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. ♦ Blană de vulpe (prelucrată). Comisoaia Ilisafta se întinse în lungul divanului..., strîngînd pe sine scurteica de vulpe (SADOV.). ♦ Obiect de îmbrăcăminte confecționat din această blană. 2 fig. Persoană vicleană, șireată, abilă. Ești tînăr încă, naiv, ăsta e vulpe bătrînî, își face treburile cu dumneata (CĂL.). 3 Compuse: (iht.) vulpe-de-mare = pește marin, cu corpul rombic, turtit și lățit dorsoventral, acoperit cu spini, asemănător cu calcanul, din ficatul căruia se extrage vitamina A (Raja clavata); vatos; (zool.) vulpea-deșertului = fenec (Fennecus zerda). II 1 (reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Plătește..., fără cea mai mică împotrivire, vulpea cerută (POP.). 2 (vit.) Varietate de struguri, cu ciorchinele lung, cu boabele dulci, de culoare roșie înainte de coacere (înșelătoare la privire), care produce un vin roșu. Avusese o vie, numai vulpe și mischet, la Dealul-Mare (BASS.). 3 (reg.) Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. • pl. -i. și hulpe s.f. /lat. vulpes, – is.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.

DEȘERTA, deșert, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un recipient care conține o materie lichidă sau solidă) A goli de conținut; (conținutul fiind o băutură, în special alcoolică) a goli dînd conținutul pe gît, a bea. Își turnă o ulcică din vinul acrișor ș-o deșertă pe nerăsuflate. SADOVEANU, Z. C. 45. Deșertă coșurile de grăunțe, trimițînd la moară doi saci plini. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Acum te rog, iubită gazdă, să iei de la mine bărdaca asta și s-o deșerți în cinstea și pentru dragostea mea. CARAGIALE, P. 130. Urmînd sfatul dat, deșertă plosca. NEGRUZZI, S. I 245. (Refl. pas.) Paharele se umpleau și se deșertau, vîntul bătea peste farfuriile pline. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Expr. A deșerta sacul = a spune tot ce știi, noutăți, glume, lucruri hazlii. Deșertați-vă sacul cu vești și povești pînă ce mă-ntorc eu. SADOVEANU, M. C. 118. Dumitrescu auzise destul... cu toate că Popescu II nu deșertase sacul. PAS, Z. III 22. ◊ (Complementul indică conținutul scos din locul unde se află) Deșertă unul cîte unul pe prispă pachetele din brațul băiatului. C. PETRESCU, Î. II 170. Fără să piardă vreme, deșertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu, a nu mai fi locuit sau ocupat de nimeni. Localul se deșertase. M. I. CARAGIALE, C. 94. – Formă gramaticală: prez. conj. pers. 3 să deșarte.

A DEȘERTA deșert tranz. pop. (recipiente, spații etc.) A lipsi de conținut prin consumare sau scoatere; a goli. ◊ ~ paharul a bea paharul până la fund. ~ sacul a spune tot. /Din deșert

A SE DEȘERTA mă deșert intranz. pop. 1) A deveni deșert; a se goli. 2) (despre ființe) A evacua fecalele sau urina din organism; a se goli. /Din deșert

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!deșert1 (înv., pop.) adj. m., pl. deșerți; f. deșartă/deșeartă, pl. deșarte

deșert2 s. n., pl. deșerturi

deșert1 adj. m., pl. deșerți; f. deșartă, pl. deșarte

deșert adj. m., pl. deșerți; f. sg. deșartă, pl. deșarte

deșert (adj.), f. deșartă, pl. deșarte

!deșerta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deșert, 2 sg. deșerți, 3 deșartă/deșeartă; conj. prez. 1 sg. să deșert, 3 să deșerte; imper. 2 sg. afirm. deșartă/deșeartă

!deșerta (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșartă; conj. prez. 3 deșerte; ger. deșertând

deșerta vb., ind. prez. 1 sg. deșert, 3 sg. și pl. deșartă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșarte; ger. deșertând

deșerta (ind. prez. 3 sg. și pl. deșartă, conj. deșarte)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEȘERT adj., s. 1. adj. v. gol. 2. adj. v. pustiu. 3. adj. v. nelocuit. 4. s. (GEOGR.) pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ul Sahara.) 5. s. (GEOGR.) deșert de argilă v. takâr; deșert de nisip v. erg; deșert de piatră v. hamadă. 6. s. (ANAT.) flămânzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)

DEȘERT adj. v. amăgitor, efemer, găunos, ineficace, ineficient, infructuos, inutil, înșelător, nefolositor, netrebuincios, neutil, pieritor, schimbător, scorburos, temporar, trecător, van, vremelnic, zadarnic.

deșert adj. v. AMĂGITOR. EFEMER. GĂUNOS. INEFICACE. INEFICIENT. INFRUCTUOS. INUTIL. ÎNȘELĂTOR. NEFOLOSITOR. NETREBUINCIOS. NEUTIL. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SCORBUROS. TEMPORAR. TRECĂTOR. VAN. VREMELNIC. ZADARNIC.

DEȘERT adj., s. 1. adj. gol, vid, (înv. și pop.) sec, secat, (înv.) pustiu. (Un vas ~.) 2. adj. gol, necultivat, pustiu, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 3. adj. gol, nelocuit, nepopulat, pustiu, (înv.) pustiicios. (Oraș ~.) 4. s. pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 5. s. (ANAT.) flămînzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.) erată

CORABIA DEȘERTULUI s. v. cămilă.

DEȘERTA vb. a descărca, a goli, (rar) a vida, (pop.) a zvînta, (înv. și reg.) a scurge, (prin vestul Munt.) a sicni. (A ~ roaba.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

deșert (-șartă), adj.1. Pustiu, nepopulat. – 2. Gol, care nu conține nimic în interior. – 3. Van, sterp, zadarnic. Mr. (dișertat), megl. dișǫrt, istr. deșǫrt. Lat. dĕsĕrtus (Pușcariu 515; Candrea-Dens., 487; REW 2592). – Der. deșert, s. n. (gol; pustiu); deșerta, vb. (a goli, a evacua), mr. dișertare (după Pușcariu 517 și Candrea-Dens., 488, din lat. *dĕsĕrtāre, ipoteză ce pare inutilă); deșertăciune, s. f. (vanitate); deșertate (var. deșerție), s. f. (înv., vanitate).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARELE DEȘERT DE NISIP (GREAT SANDY DESERT [greit sændi dézət]), deșert situat în NV Australiei, la N de Tropicul Capricornului; c. 360 mii km2. Dune, lacuri sărate (Dora, Auld ș.a.).

MARELE DEȘERT VICTORIA (GREAT VICTORIA DESERT [greit viktóriə dézət]), deșert în SV Australiei, extins pe 725 km de la E la V; c. 300 mii km2. Dune.

Vox clamantis în deserto (lat. „Vocea celui care strigă în deșert”) – Evanghelia lui Matei (cap. III; v. 3), unde se pomenește de predicile lui loan Botezătorul în pustiul Iudeei. Întrebat de evrei cine este, el răspunse: „Sînt glasul celui care strigă în pustiu”. Cu timpul expresia și-a lepădat atît straiul religios, cît și sensul propriu al cuvîntului „pustiu”, adoptînd pe cel figurat și laic, care înseamnă: a vorbi în deșert, adică zadarnic; un glas ce nu-i ascultat. BIB.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a vorbi în deșert / la pereți / surzilor expr. a vorbi fără a reuși să-și impună punctul de vedere, să se facă înțeles, să obțină lucrul dorit etc.

deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide.

deșertul păduchilor expr. (glum.) chelie.

Intrare: deșert (adj.)
deșert1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A39)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșert
  • deșertul
  • deșertu‑
  • deșartă
  • deșarta
plural
  • deșerți
  • deșerții
  • deșarte
  • deșartele
genitiv-dativ singular
  • deșert
  • deșertului
  • deșarte
  • deșartei
plural
  • deșerți
  • deșerților
  • deșarte
  • deșartelor
vocativ singular
plural
desiert
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deșert (s.n.)
deșert2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșert
  • deșertul
  • deșertu‑
plural
  • deșerturi
  • deșerturile
genitiv-dativ singular
  • deșert
  • deșertului
plural
  • deșerturi
  • deșerturilor
vocativ singular
plural
deșărt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișert
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deșerta
verb (VT52)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșerta
  • deșertare
  • deșertat
  • deșertatu‑
  • deșertând
  • deșertându‑
singular plural
  • deșartă
  • deșertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșert
(să)
  • deșert
  • deșertam
  • deșertai
  • deșertasem
a II-a (tu)
  • deșerți
(să)
  • deșerți
  • deșertai
  • deșertași
  • deșertaseși
a III-a (el, ea)
  • deșartă
(să)
  • deșerte
  • deșerta
  • deșertă
  • deșertase
plural I (noi)
  • deșertăm
(să)
  • deșertăm
  • deșertam
  • deșertarăm
  • deșertaserăm
  • deșertasem
a II-a (voi)
  • deșertați
(să)
  • deșertați
  • deșertați
  • deșertarăți
  • deșertaserăți
  • deșertaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșartă
(să)
  • deșerte
  • deșertau
  • deșerta
  • deșertaseră
deșărta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișerta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
deșerța
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: în deșert
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: vulpea-deșertului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vulpea-deșertului
plural
genitiv-dativ singular
  • vulpii-deșertului
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deșert, deșartăadjectiv

  • 1. Care nu conține nimic în interior. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: gol
    • format_quote Nu se mișca, ținînd paharul deșert pe tavă. C. PETRESCU, C. V. 129. DLRLC
    • format_quote Căpitanul, prevăzînd o mare furtună, dete ordin ca toți pasagerii... să se coboare în pivnița mărfurilor, care atunci era deșartă. BOLINTINEANU, O.284. DLRLC
    • format_quote figurat Zaharia Duhu de atunci l-a primit cu ochii deșerți de orice înțelegere. C. PETRESCU, A. 318. DLRLC
    • format_quote figurat E mort! Oh! deșert va fi de-acuma sufletul ce-n mine port. DAVILA, V. V. 187. DLRLC
    • 1.1. rar Despre copaci: scorburos. DLRLC
      sinonime: scorburos
      • format_quote Un copac deșert văzuse și din scorbură-i zburînd Gărgăuni. CONTEMPORANUL, I 803. DLRLC
  • 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pustiu
    • format_quote Stelele Zgîrie sticla albastră a nopții și cîmpul e deșert. BENIUC, V. 107. DLRLC
    • format_quote Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe! IOSIF, V. 73. DLRLC
    • format_quote Pe deșertul țărm al mării Noaptea s-a lăsat, și-n noapte, Dintre nori se rupe luna, Și din valuri sună șoapte. IOSIF, T. 166. DLRLC
    • 2.1. Nelocuit, nepopulat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină. EMINESCU, O. I 106. DLRLC
      • format_quote Nu că e deșert pămîntul de tot de locuitori... ALEXANDRESCU, P. 55. DLRLC
  • 3. figurat Lipsit de temei. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote Vînătorile cu acompaniament de orchestră nu sînt, precum s-ar putea crede, o deșartă închipuire a imaginațiunii mele. ODOBESCU, S. III 101. DLRLC
    • format_quote Eu am pus gînduri deșarte, Să fug cu mîndra-ntr-o noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 57. DLRLC
    • 3.1. (Despre vorbe) Fără miez. DLRLC
      • format_quote Au fost vorbe deșarte, domniță. SADOVEANU, Z. C. 151. DLRLC
      • format_quote Vorba-i ca și omul – în lume sau în artă – Cu-atît mai jucăușă, cu cît e mai deșartă. VLAHUȚĂ, O. A. 59. DLRLC
    • 3.2. Credință deșartă = superstiție. DLRLC
      sinonime: superstiție
      • format_quote Credințele deșarte au făcut pe jucător să păstreze asupra lui cine știe ce monedă găurită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 44. DLRLC
    • 3.3. învechit Despre oameni: vanitos. DLRLC
      sinonime: vanitos
      • format_quote (și) substantivat Se fălea deșertul... [Hroiot] cu-acel vis amăgitor, Că o țeară neapărată va pustii prea ușor. NEGRUZZI, S. I 117. DLRLC
  • 4. figurat Fără rezultat. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote Ați luptat luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36. DLRLC
  • comentariu feminin (la) plural Și: deșerte. DLRLC
etimologie:

deșert, deșerturisubstantiv neutru

  • 1. Spațiu gol. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: pustietate
    • format_quote Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345. DLRLC
    • format_quote (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În deșert = (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. DLRLC
      • format_quote Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În deșert = în van, în zadar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. DLRLC
      • format_quote Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. DLRLC
      • format_quote Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. DLRLC
      • format_quote Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu deșert = cu nimic, cu gol. DLRLC
      • format_quote Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. DLRLC
      • format_quote Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. DLRLC
  • 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: pustiu
    • format_quote Deșertul Saharei. DLRLC
    • format_quote În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. DLRLC
    • format_quote Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. DLRLC
    • format_quote Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. DLRLC
    • format_quote figurat Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. DLRLC
  • 3. popular Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. DLRLC
    • format_quote Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. DLRLC
    • format_quote După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203. DLRLC
  • chat_bubble (termen) bisericesc A lua în deșert = batjocori, nesocoti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

deșerta, deșertverb

popular
  • 1. tranzitiv A scoate întregul conținut dintr-un recipient. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: descărca goli antonime: umple
    • format_quote Deșertă coșurile de grăunțe, trimițînd la moară doi saci plini. AGÎRBICEANU, S. P. 104. DLRLC
    • format_quote Urmînd sfatul dat, deșertă plosca. NEGRUZZI, S. I 245. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Paharele se umpleau și se deșertau, vîntul bătea peste farfuriile pline. HOGAȘ, DR. II 107. DLRLC
    • format_quote Deșertă unul cîte unul pe prispă pachetele din brațul băiatului. C. PETRESCU, Î. II 170. DLRLC
    • format_quote Fără să piardă vreme, deșertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. DLRLC
    • 1.1. A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: bea
      • format_quote Își turnă o ulcică din vinul acrișor ș-o deșertă pe nerăsuflate. SADOVEANU, Z. C. 45. DLRLC
      • format_quote Acum te rog, iubită gazdă, să iei de la mine bărdaca asta și s-o deșerți în cinstea și pentru dragostea mea. CARAGIALE, P. 130. DLRLC
    • chat_bubble A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Deșertați-vă sacul cu vești și povești pînă ce mă-ntorc eu. SADOVEANU, M. C. 118. DLRLC
      • format_quote Dumitrescu auzise destul... cu toate că Popescu II nu deșertase sacul. PAS, Z. III 22. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Localul se deșertase. M. I. CARAGIALE, C. 94. DLRLC
  • comentariu Formă gramaticală: prezent conjunctiv persoana a 3-a: să deșarte. DLRLC
etimologie:
  • deșert DEX '09 DEX '98

vulpea-deșertuluisubstantiv feminin articulat

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.