5 intrări

64 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȘELAT3, -Ă adj. v. deșeuat.

DEȘELAT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1.

DEȘELAT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

DEȘELAT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

deșelat4, ~ă a [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela2] Deșeuat. modificată

deșelat1 sn [At: COSTINESCU / V: (reg) deșălat1, dișalat, diș~ / E: deșela1] (Pop) 1-2 Deșelare1 (1-2).

deșelat3 sn [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~uri / E: deșela2] (Reg) 1 Deșeuare. 2 (Îlav) Pe ~e Fără șa (și fără frâu).

deșelat2, ~ă a [At: LB / V: (reg) deșălat2, dișalat, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela1] (Pop) 1 (D. animale, pex, d. oameni) Care are spinarea îndoită de poveri ori de lovituri puternice. 2 (Pex) Cocoșat. 3 (Pex) Foarte obosit. 4 (D. oameni, pex, d. animale) Care se leagănă când merge din cauza unei afecțiuni a coloanei.

DEȘELAT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.V. deșela1.

DEȘELAT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.

DEȘELAT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea lovită, deformată, ruptă de poveri sau de lovituri; spetit. Cal deșelat.Fig. În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. ♦ (Substantivat) Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. – Variantă: (regional) deșălat, -ă adj.

deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.

deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.

DEȘELA1, deșel, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Pref. de- + șale.

DEȘELA2 vb. I v. deșeua.

DEȘEUA, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua.Var.: deșela vb. I] – Pref. de- + [în]șeua.

DEȘEUAT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat.Var.: deșelat, -ă adj.] – V. deșeua.

DEȘEUAT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat.Var.: deșelat, -ă adj.] – V. deșeua.

deșela1 vt [At: PSALT. HUR. 47v/25 / V: (îrg) dăș~, (reg) deșăla1, dșăla, dișala, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșel / E: de(s)- + șale] (Pop) 1 vt (C.i. spinarea unui animal sau, pex, a unui om) A frânge de poveri ori de eforturi prea mari ori de lovituri puternice Si: a îndoi. 2-3 vtr (Pex) A (se) istovi din cauza eforturilor depuse. 4 vt (C.i. animale și oameni) A bate crunt.

deșela2 v [At: PSALT. HUR. ap. DLR ms / V: (reg) ~șăla2 / Pzi: deșel și ~lez / E: ctm deșeua + șale] A deșeua. corectat(ă)

deșeua vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~șe-ua / Pzi: ~uez / E: des- + (în)șeua] (C.i. un animal de călărie, mai ales calul) A-i scoate șaua Si: a deșela2.

deșeuat2, ~ă [At: COSTINESCU / P: ~șe-uat / Pl: ~ați, ~e / E: deșeua] (D. animale de călărie, mai ales despre cai) Căruia i s-a luat șaua (și frâul) Si: deșelat4.

deșeuat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: deșeua] Deșeuare.

DEȘELA1, deșel, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Des1- + șale.

DEȘEUA, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua.Var.: deșela vb. I] – Des1 + [în]șeua.

DEȘELA2, deșel, vb. I. Tranz. (Cu privire la cai, mai rar la alte animale, p. ext. la om) A îndoi spinarea, a vătăma, a frînge, a rupe (prin poveri prea mari sau prin lovituri puternice). Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. (În forma regională deșăla) Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30. Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. ◊ Refl. În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441. – Variantă: (regional) deșăla vb.I.

DEȘEUA, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua. de pe spinarea unui cal. – Variantă: deșela (TEODORESCU, P. P. 587) vb. I.

A DEȘELA deșel tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale

A SE DEȘELA mă deșel intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale

A DEȘEUA ~ez tranz. (animale de călărie) A elibera de șa. [Sil. -șe-ua] /des- + a [în]șeua

deșelà v. 1. a scoate șeaua; 2. a frânge șalele, mijlocul: l’a bătut de l’a deșelat.

deșél, a -á v. tr. (d. șa, șea, pl. șele.Deșel, deșelĭ, deșală [din deșeală]; să deșele. V. înșel). Iaŭ șaŭa de pe cal: a deșela calu. Vătam șalele, deformez mijlocu caluluĭ: l-a bătut pînă l-a deșelat. V. refl. Îmĭ deformez mijlocu, mă spetesc: m’am deșelat cărînd apă. Vechĭ. Încovoĭ. V. dăhulez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!deșela (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșel, 3 deșală/deșea; conj. prez. 1 sg. să deșel, 3 să deșele; imper. 2 sg. afirm. deșală/deșea

deșeua (a ~) (a scoate șaua) (desp. -ua) vb., ind. prez. 1 sg. deșeuez (desp. -uez), 3 deșeuea (desp. -uea-), 1 pl. deșeuăm (desp. -uăm); conj. prez. 1 sg. să deșeuez, 3 să deșeueze; ger. deșeuând (desp. -uând) corectat(ă)

deșela (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșel, 3 deșală; conj. prez. 3 deșele; ger. deșelând; part. deșelat

deșeua (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeuează (-uea-), 1 pl. deșeuăm (-uăm); conj. prez. 3 deșeueze (-ue-); ger. deșeuând (-uând); part. deșeuat

deșela (a frânge spinarea, a speti, a scoate șaua) vb., ind. prez. 1 sg. deșel, 3 sg. și pl. deșală; conj. prez. 3 sg. și pl. deșele; ger. deșelând; part. deșelat

deșeua (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuez, 3 sg. și pl. deșeuează, 1 pl. deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeueze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând); part. deșeuat

deșela (ind. prez. 1 sg. deșel, 3 sg. și pl. deșală)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEȘELAT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)

DEȘELAT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)

DEȘELA vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

DEȘEUA vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)

DEȘEUAT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)

DEȘELA vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

DEȘEUA vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)

DEȘEUAT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

deșăla, deșăl, vb. tranz., refl. – (pop.) A-și îndoi spinarea, a se încovoia. – Var. a lui deșela (< des + șale) (DEX, MDA).

deșălat, -ă, deșălați, -te, adj. – Strâmb, încovoiat, cu spinarea îndoită. – Din deșăla.

Intrare: deșelat (adj.)
deșelat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
  • deșela
  • deșelata
plural
  • deșelați
  • deșelații
  • deșelate
  • deșelatele
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
  • deșelate
  • deșelatei
plural
  • deșelați
  • deșelaților
  • deșelate
  • deșelatelor
vocativ singular
plural
deșălat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșălat
  • deșălatul
  • deșălatu‑
  • deșăla
  • deșălata
plural
  • deșălați
  • deșălații
  • deșălate
  • deșălatele
genitiv-dativ singular
  • deșălat
  • deșălatului
  • deșălate
  • deșălatei
plural
  • deșălați
  • deșălaților
  • deșălate
  • deșălatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșelat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: deșela
deșela1 (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
deșela2 (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
dișela
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișăla
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșăla
  • deșălare
  • deșălat
  • deșălatu‑
  • deșălând
  • deșălându‑
singular plural
  • deșălă
  • deșălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșăl
(să)
  • deșăl
  • deșălam
  • deșălai
  • deșălasem
a II-a (tu)
  • deșăli
(să)
  • deșăli
  • deșălai
  • deșălași
  • deșălaseși
a III-a (el, ea)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșăla
  • deșălă
  • deșălase
plural I (noi)
  • deșălăm
(să)
  • deșălăm
  • deșălam
  • deșălarăm
  • deșălaserăm
  • deșălasem
a II-a (voi)
  • deșălați
(să)
  • deșălați
  • deșălați
  • deșălarăți
  • deșălaserăți
  • deșălaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșălau
  • deșăla
  • deșălaseră
Intrare: deșeua
  • silabație: de-șe-ua info
verb (VT215)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșeua
  • deșeuare
  • deșeuat
  • deșeuatu‑
  • deșeuând
  • deșeuându‑
singular plural
  • deșeua
  • deșeuea
  • deșeuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșeuez
(să)
  • deșeuez
  • deșeuam
  • deșeuai
  • deșeuasem
a II-a (tu)
  • deșeuezi
(să)
  • deșeuezi
  • deșeuai
  • deșeuași
  • deșeuaseși
a III-a (el, ea)
  • deșeua
  • deșeuea
(să)
  • deșeueze
  • deșeua
  • deșeuă
  • deșeuase
plural I (noi)
  • deșeuăm
(să)
  • deșeuăm
  • deșeuam
  • deșeuarăm
  • deșeuaserăm
  • deșeuasem
a II-a (voi)
  • deșeuați
(să)
  • deșeuați
  • deșeuați
  • deșeuarăți
  • deșeuaserăți
  • deșeuaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșeua
  • deșeuea
(să)
  • deșeueze
  • deșeuau
  • deșeua
  • deșeuaseră
deșela2 (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
deșela1 (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
Intrare: deșeuat
deșeuat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșeuat
  • deșeuatul
  • deșeuatu‑
  • deșeua
  • deșeuata
plural
  • deșeuați
  • deșeuații
  • deșeuate
  • deșeuatele
genitiv-dativ singular
  • deșeuat
  • deșeuatului
  • deșeuate
  • deșeuatei
plural
  • deșeuați
  • deșeuaților
  • deșeuate
  • deșeuatelor
vocativ singular
plural
deșelat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
  • deșela
  • deșelata
plural
  • deșelați
  • deșelații
  • deșelate
  • deșelatele
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
  • deșelate
  • deșelatei
plural
  • deșelați
  • deșelaților
  • deșelate
  • deșelatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deșelat, deșelaadjectiv

  • 1. (Despre animale) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cal deșelat. DLRLC
    • format_quote figurat În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. DLRLC
    • format_quote figurat Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Foarte obosit. DEX '09
    • 1.2. prin extensiune Același lucru cu referire la oameni. DEX '09 DLRLC
      • 1.2.1. (și) substantivat Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. DLRLC
        • format_quote Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. DLRLC
etimologie:

deșelatsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a (se) deșela. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa, fără frâu. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. DLRLC
      • format_quote A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. DLRLC
      • format_quote Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. DLRLC
  • comentariu Forme gramaticale (în locuțiuni): deșelate, deșelatele, deșelatelea DLRLC
etimologie:

deșela, deșelverb

  • 1. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: speti
    • format_quote Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. DLRLC
    • format_quote Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30. DLRLC
    • format_quote Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. DLRLC
    • format_quote reflexiv S-a deșelat de atâta cărătură. DEX '09 DEX '98
    • format_quote reflexiv În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441. DLRLC
etimologie:
  • Prefix de- + șale DEX '09 DEX '98 NODEX

deșeua, deșeuezverb

  • 1. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: destărnița antonime: înșeua
etimologie:
  • Prefix de- + [în]șeua DEX '09 DEX '98 NODEX

deșeuat, deșeuaadjectiv

  • 1. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. DEX '09 DEX '98
    sinonime: destărnițat
etimologie:
  • vezi deșeua DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.