DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZVINUÍRE s. v. dezvinovățire, disculpare, justificare, scuză.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezvinuíre s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Dez- + [în]vinui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZVINUÍ ~iésc tranz. A recunoaște ca fiind nevinovat; a justifica; a dezvinovăți; a disculpa. [Sil. -nu-i] /dez- + a [în]vinui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZVINUÍ mă ~iésc intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se dezvinovăți; a se disculpa; a se justifica. [Sil. -nu-i] /dez- + a [în]vinui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZVINUÍ vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezvinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezvinuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink