DEZVINOVĂȚÍT adj. disculpat, justificat, (rar) scuzat. (Persoană ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dezvinovățit ≠ nedezvinovțit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Dez- + [în]vinovăți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZVINOVĂȚÍ ~ésc tranz. A recunoaște ca fîind nevinovat; a dezvinui; a justifica; a disculpa. /dez- + a [în]vinovăți
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZVINOVĂȚÍ mă ~ésc intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se disculpa; a se dezvinui; a se justifica. /dez- + a [în]vinovăți
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZVINOVĂȚÍ vb. a (se) apăra, a se dezincrimina, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mântui. (Nu te mai ~ atâta!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) dezvinovăți ≠ a incrimina, a inculpa, a (se) vinovăți, a (se) învinui
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezvinovățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățésc, imperf. 3 sg. dezvinovățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezvinovățeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink