DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -re, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se găsește, pe unde trebuie să apuce. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia în față unei situații; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁT, -Ă adj. Care nu se poate orienta, care nu știe unde se află sau încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) Care nu știe ce hotărâre să ia într-o anumită situație; descumpănit, deconcertat; zăpăcit. [Pron. -ri-en-. / < dezorienta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁT, -Ă adj. 1. care nu se poate orienta, nu știe unde se află sau încotro să se îndrepte. 2. (fig.) care nu știe ce hotărâre să ia într-o anumită situație; descumpănit, deconcertat. (< dezorienta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁT adj. 1. derutat, descumpănit, încurcat, nedumerit, perplex, zăpăcit, (livr.) bulversat, debusolat, deconcertat, (înv. și fam.) sastisit. (A rămas ~.) 2. v. zăpăcit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZORIENTÁ ~éz tranz. A face să se dezorienteze. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZORIENTÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde simțul orientării; a se debusola. 2) fig. A pierde siguranța în modul de a acționa sau de a cugeta. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-și piardă orientarea, siguranța locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁ vb. tr., refl. 1. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr. désorienter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZORIENTÁ vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a bulversa, a debusola, a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A dezorienta ≠ a îndruma, a orienta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezorientá vb. (sil. -ri-en-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezorientéz, 3 sg. și pl. dezorienteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dezorientéz v. tr. (fr. désorienter). Fac pe cineva să-și peardă drumu (direcțiunea). Fig. Încurc: această întrebare l-a dezorientat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink