DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZONOÁRE f. Lipsă de onoare; situație umilitoare. /<fr. déshonneur
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZONOÁRE s.f. Pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, necinstire, rușine. [Gen. -rei. / cf. fr. déshonneur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZONOÁRE s. f. pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, rușine. (< fr. déshonneur)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZONOÁRE s. necinste, rușine, (pop.) ocară, (înv. și reg.) ponos, ponoslu. (Nu poate îndura ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dezonoare ≠ onoare
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezonoáre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezonoárei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezonoáre f., pl. orĭ (fr. déshonneur). Mare rușine, oprobiŭ, necinste.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink