DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZOBIȘNUÍRE s. v. dezbărare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezobișnuíre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezobișnuírii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. – Dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZOBIȘNUÍ ~iésc tranz. A face să se dezobișnuiască. /dez- + a obișnui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZOBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezvăța. ~ să povestească. /dez- + a se obișnui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZOBIȘNUÍ vb. v. dezbăra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) dezobișnui ≠ a (se) obișnui
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A dezobișnui ≠ a deprinde, a obișnui
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezobișnuí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezobișnuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink