DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Dez- + moșteni (după fr. déshériter).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZMOȘTENÍ ~ésc tranz. A lipsi (prin testament) de moștenire. /dez- + a moșteni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZMOȘTENÍ vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezmoștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmoșteneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezmoștenésc v. tr. (d. a moșteni, după fr. déshériter orĭ lat. exheredare). Exclud din moștenire. Fig. Urgisesc, persecut.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink