DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Reu. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Dez- + [a]meți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZMEȚÍ vb. v. dezmetici, reculege, regăsi, reveni, trezi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se dezmeți ≠ a se îmbăta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezmețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmețeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezmețésc v. tr. (d. amețesc). Trezesc din amețeală. V. refl. Mă trezesc din amețeală. – Și dezmeticesc (supt infl. luĭ bezmeticesc), care, odinioară, ca v. refl., însemna „devin bezmetic, dezmetic”, ĭar azĭ numaĭ „mă dezmețesc”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink