DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

dezmățat², ~ă a [At: BIBLIA (1688), 441²/ 24 / V: (reg) ~moțat / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmăța] 1 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe corp în dezordine Si: lăbărțat, rupt, sfâșiat, zdrențuit. 2 (D. oameni) Neglijent în ținută Si: deșănțat, șlampăt. 3 (Reg; d. păr) Ciufulit. 4 (D. activitățile oamenilor) Dezordonat. 5 (D. oameni) Care duce o viață plină de extravaganțe Si: depravat, desfrânat, destrăbălat.

dezmățat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmăța] 1 Dezmățare (1).

DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Probabil din dez- + mațe + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrînat. Numai acel dezmățat fecior... a putut săvîrși atare faptă. SADOVEANU, Z. C. 240. Dar ea atunci, parcă tocmai în ciuda lui, se făcea cu atît mai dezmățată. SLAVICI, O. I 190. ♦ Cu o înfățișare dezordonată, neglijentă. O droaie de copii dezmățați se cățărau pe balustrade. BART, E. 75. (Cu pronunțare regională) Ajungînd printr-o pădure... văzură o babă urîtă, despletită, dezmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.

DEZMĂȚAT ~tă (~ți, ~te) 1)Care este lipsit de bună cuviință; depravat. 2) Care este neglijent; dezordonat. /dez- + mațe + suf. ~at

dezmățát, -ă adj. (d. mațe, adică „cu haĭnele’n dezordine orĭ descheĭate, ca un hoĭt spintecat”). Cu haĭnele’n dezordine, descheĭat. – Fig. Destrăbălat. – În Serbia dezmoțat. V. destrăbălat.

dezmăța [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmăț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

dezmoțat, ~ă a vz dezmățat

DESMĂȚAT, DEZ- adj. și sm. Sdrențăros; destrăbalat: o babă urîtă, despletită, ~ă (ȘEZ.); vorba e c’a fost un leneș și un ~ (VLAH.); care om de treabă ar mai cuteza să se amestece printre desmățății ce te urmează (ISP.) [des- + mațe, adică căruia-i atîrnă sdrențele ca mațele unei vite spintecate].

DEZMĂȚA, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des¹- + maț(e).

A SE DEZMĂȚA mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

desmățat a. 1. descins de peste cămașă, sdrențeros; 2. fig. destrăbălat, desfrânat. [Origină necunoscută].

dezmoțát V. dezmățat.

dezmăța (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmăț, 2 sg. te dezmeți, 3 se dezmață; conj. prez. 1 sg. să mă dezmăț, 3 să se dezmețe; imper. 2 sg. afirm. dezmață-te; ger. dezmățându-mă

!dezmăța (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmăț, 2 sg. te dezmeți, 3 se dezmață; conj. prez. 3 să se dezmețe

dezmăța vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezmeți, 3 sg. dezmață; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmețe

desmățat.

DEZMĂȚAT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

DEZMĂȚAT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Bărbat ~.) erată

DEZMĂȚA vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.

dezmățát, -ă, dezmățați, -te, adj. Cu hainele în dezordine, descheiat la nasturi, cu înfățișarea neglijentă. – Din dez + mațe + suf. -at, cu sensul „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate” (Scriban, DLRM, DEX).

dezmățat, -ă, dezmățați, -te, adj. – Cu hainele în dezordine, descheiat la nasturi, cu înfățișarea neglijentă. – Din dez + mațe + suf. -at, cu sensul „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate” (Scriban, DLRM, DEX).