DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Probabil din dez- + mațe + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚAT ~tă (~ți, ~te) 1)Care este lipsit de bună cuviință; depravat. 2) Care este neglijent; dezordonat. /dez- + mațe + suf. ~at
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dezmățát, -ă adj. (d. mațe, adică „cu haĭnele’n dezordine orĭ descheĭate, ca un hoĭt spintecat”). Cu haĭnele’n dezordine, descheĭat. – Fig. Destrăbălat. – În Serbia dezmoțat. V. destrăbălat.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁ, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink