DEZILUZIONÁ, deziluzionéz, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. desillusionner.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZILUZIONÁ ~éz tranz. A face să se deziluzioneze; a dezamăgi; a decepționa. [Sil. -zi-o-] /<fr. désillusioner
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZILUZIONÁ mă ~éz intranz. A cădea în deziluzie; a ajunge în stare de deziluzie; a se dezamăgi; a se decepționa. [Sil. -zi-o-] /<fr. désillusioner
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZILUZIONÁ vb. I. tr. A înșela iluziile cuiva; a dezamăgi. [Pron. -zi-o-. / < fr. désillusionner].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZILUZIONÁ vb. tr. a face pe cineva să-și piardă iluziile; a dezamăgi, a decepționa. (< fr. désillusionner)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZILUZIONÁ vb. v. dezamăgi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deziluzioná vb. (sil. -zi-o-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. deziluzionéz, 3 sg. și pl. deziluzioneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* deziluzionéz v. tr. (fr. désillusionner). Scot din iluziune, fac să se vadă că e maĭ pe jos de iluziune. V. dezamăgesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink