DEZGĂRDINA, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină.

dezgărdina vt [At: (a. 1857), ap. TDRG / Pzi: ~nez / E: dez- + gardină] (Reg) 1 A desprinde din gardină fundul unui butoi. 2 (Pgn) A desprinde un lucru din locul unde este fixat.

DEZGĂRDINA, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Dez- + gardină.

DEZGĂRDINA, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde (fundul unui butoi) din gardină; p. ext. a dezlipi, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. (Fig.) Toate se țineau una de alta, cu cruda înlănțuire a realității, fără ca [el] să aibă putere de a le dezgărdina și a le îndrepta una cîte una, pe rînd. ISPIRESCU, la TDRG.

A DEZGĂRDINA ~ez tranz. (fundul unui butoi) A scoate din gardină. /dez- + gardină

desgrădinà (și desgărdinà) v. a săpa la rădăcina unui arbore, ca să-l poată doborî mai lesne: movila părea că vrea să se desgărdineze de pământ ISP. [V. gardină].

dezgărdinéz V. dezgrădinez.

dezgrădinéz v. tr. (d. gard, gardin, grădină). Fac să se clatine stricînd îngrăditura. A dezgrădina un dinte, a-l desprinde de gingiĭ. A dezgrădina un pom, a-l desprinde puțin de pămînt săpînd la rădăcină ca să-l ajungă apa maĭ bine orĭ ca să-l scoți. A dezgrădina un gard, a-l dărîma, a-l strica. – Și dezgărd-.

dezgărdina (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezgărdinez, 3 dezgărdinează; conj. prez. 1 sg. să dezgărdinez, 3 să dezgărdineze

dezgărdina (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdinează

dezgărdina vb., ind. prez. 3 sg. dezgărdinează