DEZGHEȚARE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța.

dezghețare sf [At: DEX / Pl: ~țări / E: dezgheța] 1 Redevenire la starea lichidă. 2 Înmuiere la căldură a unor corpuri umede înghețate. 3 Încălzire a unor ființe înghețate, care se dezmorțesc. 4 (Fig) Pierdere a sfielii, a stângăciei, a neîndemânării.

DEZGHEȚARE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a dezgheța. – V. dezgheța.

dăjghița v vz dezgheța

dăzgheța v vz dezgheța

dejgheța v vz dezgheța

deșgheța v vz dezgheța

dezgheța vr [At: (a. 1620), ap. TDRG / Pzi: dezgheț / E: ml disglaciare] 1 (D. lichide înghețate) A redeveni lichid. 2 (D. corpuri umede înghețate) A se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). 3 (D. ființe înghețate) A se încălzi, dezmorțindu-se. 4 (Fig; d. oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea.

diajgheța v vz dezgheța

dizghieța v vz dezgheța

DEZGHEȚA, dezgheț, vb. I. Refl. 1. (Despre apă sau alte lichide înghețate) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură; (despre oameni) a se dezmorți, a se încălzi. De-o săptămînă cîmpul s-a dezghețat. C. PETRESCU, S. 55. ◊ Tranz. Fig. Ar voi în a lui brațe să o țină-n veci de veci, Dezghețînd cu sărutarea-i raza ochilor ei reci. EMINESCU, O. I 162. (Absol.) Dar lumina dreptății a sporit înmiit Și sporește într-una și trezește la viață, Și oriunde pătrunde, limpezește, dezgheață. DEȘLIU, G. 56. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, neîndemînarea; a deveni vioi, priceput, îndrăzneț. Cele mai multe porneau să meargă la lucru, la tipografie, la fabrică... Acolo fetele se dezghețau. PAS, Z. I 221.

A SE DEZGHEȚA mă dezgheț intranz. 1) (despre gheață, zăpadă) A trece din stare solidă în stare lichidă (la o temperatură mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri înghețate) A se muia din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) A ieși din starea de amorțeală de frig (expunându-se acțiunii căldurii); a se dezmorți. 4) fig. A înceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A începe să manifeste îndemânare; a deveni îndemânatic. /<lat. disglaciare

A DEZGHEȚA dezgheț tranz. A face să se dezghețe. /<lat. disglaciare

desghețà v. a înceta de a mai fi înghețat.

2) dezghéț v. tr. (ca și îngheț). Liberez de gheață: căldura dezgheață pămîntu. Liberez de frig: mĭ-am dezghețat mînile ținîndu-le în buzunar.

dezghețare s. f., g.-d. art. dezghețării; pl. dezghețări

*dezghețare s. f., g.-d. art. dezghețării; pl. dezghețări

dezghețare s. f., pl. dezghețări

dezgheța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezgheț, 3 dezgheață; conj. prez. 1 sg. să dezgheț, 3 să dezghețe; imper. 2 sg. afirm. dezgheață

dezgheța (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheață; conj. prez. 3 să dezghețe

dezgheța vb., ind. prez. 1 sg. dezgheț, 3 sg. și pl. dezgheață; conj. prez. 3 sg. și pl. dezghețe

desgheț, -ghiață 3, -ghețe 3 conj.

DEZGHEȚARE s. 1. v. dezgheț. 2. dezmorțeală, dezmorțire. (~ cuiva la gura sobei.)

DEZGHEȚARE s. 1. dezgheț. (A început ~.) 2. dezmorțeală, dezmorțire. (~ cuiva la gura sobei.)

DEZGHEȚA vb. a (se) dezmorți. (Să mă ~ puțin la gura sobei.)

DEZGHEȚA vb. a (se) dezmorți. (Să mă ~ puțin la gura sobei.)

A se dezgheța ≠ a îngheța

A (se) dezgheța ≠ a îngheța