DEȘERTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique).

deșertic, ~ă a [At: C. PETRESCU, O. P. II, 67 / Pl: ~ici, ~ice / E: deșert + -ic] 1 Care aparține deșerturilor (23). 2 Specific deșerturilor (23). 3 Care provine din deșert (23).

DEȘERTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. De deșert. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique).

DEȘERTIC, -Ă adj. Care aparține deșertului. [Var. dezertic, -ă adj. / < fr. désertique].

DEȘERTIC, -Ă adj. care aparține deșertului; de deșert. (după fr. désertique)

deșertic, -ă adj. Care aparține deșertului ◊ „Uriașele rezervoare de apă înghețată – icebergurile – ar putea constitui o sursă de alimentare cu apă potabilă a regiunilor deșertice sau secetoase – scrie publicația «Earth Science Reviews».” Sc. 12 X 70 p. 4. ◊ „K. a denumit acest platou deșertic «cea mai mare carte de astronomie a lumii».” Sc. 5 IV 74 p. 5; v. și 27 IX 79 p. 6 (din deșert + -ic; cf. fr. désertique; DN3, DEX-S)

DEȘERTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de deșert; propriu deșertului. Plantă ~că. /deșert + suf. ~ic

dezertic, ~ă a vz deșertic

DEZERTIC, -Ă adj. v. deșertic.

deșertic adj. m., pl. deșertici; f. deșertică, pl. deșertice

*deșertic adj. m., pl. deșertici; f. deșertică, pl. deșertice

deșertic adj. m., pl. deșertici; f. sg. deșertică, pl. deșertice

deșertic, sistem depozițional ~ (engl.= desert) (sedim.), domeniu continental de sedimentare localizat în zone cu climat cald și arid și dominat de acțiunea erozivă și acumulativă a vântului. Astfel, în s.d.d. se acumulează faciesuri foarte diferite: → hamade, → erg-uri, → serir-uri, → ued-uri și zone → sabkha continental. Trăsăturile diag-nostice sunt: nisipurile bine sortate, ondulațiile eoliene, crăpăturile de uscare și mineralele evaporitice. Uneori sin. cu eolian.