DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească, sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Din lat. disglut[i]nare (refăcut după îmbina).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZBINÁ dezbín tranz. A face să se dezbine. /<lat. disglut[i]nare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZBINÁ mă dezbín intranz. 1) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se afla în relații de dușmănie; a se vrăjmăși; a se învrăjbi; a se urî. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se dezagrega. 3) (despre crengi) A se desprinde de tulpină sau de altă creangă (fără a cădea). /<lat. disglut[i]nare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZBINÁ vb. a (se) învrăjbi, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) dezbina ≠ a (se) îmbina, a (se) uni
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezbiná vb., ind. prez. 1 sg. dezbín, 3 sg. și pl. dezbínă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) dezbín, a -á v. tr. (compus ca și îm-bin și com-bin). Despic, despart: boiĭ alunecaŭ pe gheață și-șĭ dezbinaŭ picioarele. Fig. Despart, învrăjbesc, produc discordie: eraŭ amicĭ, dar politica ĭa dezbinat. V. refl. Mă despic: boiĭ se dezbină pe gheață. Fig. Mă despart din cauza discordiiĭ: s’aŭ dezbinat de cînd fac politică.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink