A DEZBÂRNÁ dezbârn tranz. reg. A face să se dezbârne. /dez- + bârnă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZBÂRNÁ pers. 3 se dezbârnă intranz. reg. A se desprinde fără a cădea. I s-a dezbârnat unghia. /dez- + bârnă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezbârná vb., ind. prez. 1 sg. dezbârnéz, 3 sg. și pl. dezbârneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezbî́rn și -éz, a -á v. tr. (d. brîŭ, bîrneț, adică „scut brîul”. Cp. cu desfirna, față de desfr-). Est. Desprind, dezbin, rup: urechile s’aŭ dezbîrnat de greutatea cerceilor, cĭocanu a dezbîrnat bolovanu din stîncă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink