DEZAMĂGÍ, dezamăgésc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZAMĂGÍ ~ésc tranz. A face să se dezamăgească; a deziluziona; a decepționa. /des- + a amăgi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZAMĂGÍ mă ~ésc intranz. A cădea în deziluzie; a se ajunge în stare de deziluzie; a se deziluziona; a se decepționa. /des- + a amăgi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZAMĂGÍ vb. a decepționa, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primita l-a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A dezamăgi ≠ a amăgi
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezamăgí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezamăgeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dezamăgésc v. tr. (d. amăgesc, după deziluzionez). Scot din amăgire, fac să vadă adevăru: dacă ne-a dezamăgit o dată, poate tot el o să ne dezamăgească (ziaru Moldova, 6 Iuniŭ, 1915, 3, 2). Deziluzionez, decepționez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink