devoluție sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: ~iune / E: fr dévolution] (Jur; rar) 1 (Șîs ~iune succesorală) Transmitere a unei averi moștenitorilor. 2 Drept care în unele țări acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua.

DEVOLUȚIE s.f. v. devoluțiune.

devoluțiune sf vz devoluție

DEVOLUȚIUNE s.f. Trecere a unei averi, a unui drept de la o persoană la alta. ♦ Drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decît fiilor din a doua. [Var. devoluție s.f. / < fr. dévolution].

DEVOLUȚIUNE s. f. (jur.) transmitere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. ◊ drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. (< fr. dévolution, lat. devolutio)

DEVOLUȚIUNE ~i f.: ~ succesorală transmitere a unei averi moștenitorilor. [Art. devoluțiunea; Sil. -ți-u-] /<fr. dévolution

devoluțiune f. dreptul care, în unele țări, da moștenirea mai cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor dintr’a doua: războiul de devoluțiune în contra Spaniei a fost întreprins de Ludovic al XIV-lea în 1667.

* devoluțiúne f. (lat. devolútio, -ónis, d. devólvere, a desfășura, a rostogoli în jos. V. boltă, dezvolt, e- și revoluțiune). Jur. Transmiterea unuĭ drept de moștenire. – Și -úție.

!devoluție (desp. -ți-e) s. f., art. devoluția (desp. -ți-a), g.-d. devoluții, art. devoluției

devoluțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiunii; pl. devoluțiuni

devoluțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. devoluțiunii