DETRACTARE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta.

detractare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~rec~ / Pl: ~tări / E: detracta] (Liv) Defăimare a cuiva Si: ponegrire, (înv) detractație, detracție.

DETRACTARE, detractări, s. f. Acțiunea de a detracta. – V. detracta.

DETRACTARE s.f. Acțiunea de a detracta; defăimare. [< detracta].

detracta vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~rec~ / Pzi: ~tez / E: fr détracter, lat detrectare] (Liv) A defăima pe cineva Si: a ponegri.

detrecta v vz detracta

detrectare sf vz detractare

DETRACTA, detractez, vb. I. Tranz. (Rar) A căuta să micșoreze pe nedrept meritele cuiva; a ponegri, a defăima.

DETRACTA vb. I. tr. (Rar) A ponegri, a defăima; a micșora meritele cuiva. [< fr. détracter, cf. lat. detractus < detrahere].

DETRACTA vb. tr. a micșora meritele cuiva; a defăima, a ponegri. (< fr. détracter)

A DETRACTA ~ez tranz. livr. (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a ponosi; a huli; a denigra; a defăima; a blama; a calomnia; a cleveti; a bârfi. /<fr. detracter

detractà v. a vorbi rău de cineva, a depreția meritul cuiva.

* detractéz v. tr. (fr. dé-tracter, a deprecia pe nedrept, d. lat. de-tractare, a trata, a discuta. V. contractez, tratez, trag). Depreciez pe nedrept.

detractare (livr.) (desp. de-trac-) s. f., g.-d. art. detractării; pl. detractări

detractare (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractării; pl. detractări

detractare s. f. (sil. -trac-), g.-d. art. detractării

detracta (a ~) (a defăima) (livr.) (desp. de-trac-) vb., ind. prez. 1 sg. detractez, 3 detractează; conj. prez. 1 sg. să detractez, 3 să detracteze

detracta (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detractează

detracta vb. (sil. -trac-), ind. prez. 1 sg. detractez, 3 sg. și pl. detractează

DETRACTA vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

detracta vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.