DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DETRACÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se țicni; a se trăsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a înceta să funcționeze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /<fr. detraquer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DETRACÁ vb. I. refl. (Rar) A înnebuni, a se sminti, a se țicni. ♦ (Rar; despre mașini) A se defecta. [< fr. détraquer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DETRACÁ vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se țicni. 2. (despre mașini) a se defecta. (< fr. détraquer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdruncina.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

detracá vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detracheáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink