detonație sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune, ~tun~, ~tunațiune / Pl: ~ii / E: fr détonation] 1 Explozie. 2 Zgomot produs de o explozie.

DETONAȚIE, detonații, s. f. (Tehn.) 1. Zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. Ardere extrem de rapidă a unei substanțe într-un spațiu închis, însoțită de o dezvoltare bruscă de gaze și de un zgomot caracteristic.

DETONAȚIE s.f. 1. Zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. Ardere a unei substanțe care se petrece rapid într-un spațiu închis, fiind însoțită de o dezvoltare aproape instantanee de gaze și de un zgomot caracteristic. [Gen. -iei, var. detonațiune s.f. / cf. fr. détonation].

DETONAȚIE s. f. 1. zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. ardere extrem de rapidă a unei substanțe într-un spațiu închis, însoțită de o degajare instantanee de gaze și de un zgomot caracteristic. (< fr. détonation)

DETONAȚIE ~i f. 1) Reacție chimică (de ardere) care are loc într-un spațiu închis, producând o explozie puternică și un zgomot asurzitor. 2) Zgomot produs de o astfel de explozie. [Art. detonația; G.-D. detonației; Sil. -ți-e] /<fr. détonation

detonațiune sf vz detonație

detunație sf vz detonație

detunațiune sf vz detonație

DETONAȚIUNE s.f. v. detonație.

detonație (desp. -ți-e) s. f., art. detonația (desp. -ți-a), g.-d. art. detonației; pl. detonații, art. detonațiile (desp. -ți-i-)

detonație (-ți-e) s. f., art. detonația (-ți-a), g.-d. art. detonației; pl. detonații, art. detonațiile (-ți-i-)

detonație s. f. (sil. -ți-e), art. detonația (sil. -ți-a), g.-d. art. detonației; pl. detonații, art. detonațiile (sil. -ți-i-)

DETONAȚIE s. 1. v. explozie. 2. v. bubuitură.

DETONAȚIE s. 1. explozie. 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)