determinare sf [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 27/5 / Pl: ~nări / E: determina] 1 Stabilire a limitelor între care se situează un lucru, un fenomen, un fapt etc. Si: determinat¹ (1), (înv) determinație (1), determinăciune (1). 2 (Pex) Identificare. 3 Operație logică prin care se trece de la noțiuni generale la noțiuni mai puțin generale și cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conținut mai bogat Si: (înv) determinație (3), determinăciune (3). 4 Precizare a caracterelor, a însușirilor (cantitative, calitative etc.) ale unui obiect, ale unui fenomen etc. (în vederea identificării sau repartizării în categorii) Si: determinat¹ (3) Si: (înv) determinație (4), determinăciune (4). 5 Precizare a sensului (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziții cu ajutorul unui determinant (3) Si: subordonare, (înv) determinație (5), determinăciune (5). 6 Convingere. 7 Cauză. 8 (Pex) Rezultat. 9 (Spc) Deducere pe baza anumitor date Si: calcul, (înv) determinație (9), determinăciune (9).

DETERMINARE, determinări, s. f. Faptul de a determina. 1. Fixare (cu precizie), stabilire. Comisia specială pentru determinarea calității de traducător de pe lîngă Academia R.P.R. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2592. Determinarea nevoilor concrete de utilaj ale țării, pe ramuri ale industriei, face parte din sistemul de activitate planificată. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 5/1. ♦ Delimitare. Determinarea juridică a unei proprietăți. Determinarea așezării și întinderii unei grădini publice pe o planșă. ♦ Precizarea însușirilor cantitative și calitative ale unui corp, ale unei plante sau ale unui fenomen, prin care corpul, planta sau fenomenele se deosebesc de altele asemănătoare. Determinarea unei plante. Determinarea unui mineral. ♦ Calculare. Determinarea unui unghi. Determinarea greutății moleculare. 2. Condiționare. 3. (Rar) Faptul de a se decide sau de a decide pe cineva la o acțiune; hotărîre; îndemn. Determinare la crimă. 4. Cuvînt sau propoziție care determină, care precizează sensul altui cuvînt sau al altei propoziții cu care este în legătură. Ampla construcție sintactică pe care o întîlnim la tot pasul în scrierile lui [Bălcescu] alcătuiește o structură de determinări ale propoziției principale, care la rîndul lor primesc alte determinări. L. ROM. 1953, nr. 1, 43. ◊ Raport de determinare = raport existent între mai multe cuvinte asociate, dintre care unul servește să precizeze sensul celuilalt.

DETERMINARE s.f. Acțiunea de a determina și rezultatul ei; condiționare, cauzare. ♦ Operație logică inversă generalizării, prin care se trece de la noțiuni mai generale la noțiuni mai puțin generale. ♦ Precizare a conținutului unui cuvînt sau al unei propoziții cu ajutorul unui determinant. [< determina].

DETERMINARE s. f. 1. acțiunea de a determina. 2. operație logică, inversă generalizării, prin care se trece de la noțiuni mai generale la noțiuni mai puțin generale. 3. precizare a conținutului unui cuvânt sau al unei propoziții (determinat) cu ajutorul unui determinant. (< determina)

determinare f. 1. acțiunea de a determina; 2. rezoluțiune luată după reflexiune.

determina vt [At: CALENDARIU (1794), 38/29 / Pzi: ~ermin, (înv) ~nez / E: fr déterminer, lat determinare] 1 A arăta, în mod sigur și categoric, ceva sau pe cineva Si: a identifica. 2 A fixa (cu precizie) o dată, un termen etc. Si: a hotărî, a stabili. 3 (Pex) A defini. 4 (D. cuvinte, propoziții sau categorii sintactice) A preciza sensul (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziții. 5 (Spc) A preciza însușirile unui corp, ale unui fenomen, caracteristicile unei plante (în vederea identificării sau a repartizării acestora în categorii). 6 (Pex) A cunoaște. 7 (C.i. oameni) A face ca cineva să ia o anumită decizie, poziție, atitudine etc. Si: a convinge. 8 (C.i. fapte, fenomene, situații etc.) A servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen Si: a cauza, a condiționa, a genera, a produce. 9 (Pex) A avea ca rezultat. 10 (Rar) A predestina. 11 (Spc) A deduce pe baza anumitor date Si: a calcula.

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui, a produce. Nu există domeniu al științei, literaturii și artei noastre unde cunoașterea experienței sovietice să nu determine un puternic avînt, realizări științifice și artistice de seamă, succese în lupta împotriva influențelor putredei ideologii burgheze în cultură, știință și artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/2. Forțele și relațiile de producție determină caracterul orînduirilor și succesiunea lor. IST. R.P.R. 8. 2. A fixa (cu precizie), a hotărî, a stabili (o dată, un termen etc.); a preciza, a lămuri. [Șeful justiției] determină și ziua înfățișării pricinei. GHICA, S. 587. ◊ Refl. pas. O lumină nu poate indica o poziție, de vreme ce nu i se poate determina locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 389. ♦ A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). A determina o plantă. A determina o rocă. A calcula, a deduce (pe baza unor anumite date). A determina un unghi. A determina căldura specifică a unui lichid. A determina poziția unui avion. 3. A face (pe cineva) să ia o hotărîre; a decide, a convinge. Timotin... a reușit cu greu să determine pe doamna să vină în odaia de primire. IBRĂILEANU, A. 130. ◊ Refl. Trebuie să se cunoască cineva pînă a nu se determina a-și lega soarta. NEGRUZZI, S. III 59. 4. (Despre un cuvînt sau o propoziție) A preciza sensul unui cuvînt sau al unei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc.

DETERMINA vb. I. tr. 1. A fi cauza imediată a unui fenomen sau proces, a unui lucru; a condiționa, a cauza. 2. A stabili cu precizie; a lămuri, a preciza. ♦ A deduce; a calcula (pe baza unor date anumite). 3. A hotărî la ceva, a convinge, a decide (pe cineva). 4. A preciza, a lămuri sau a restrînge sensul unui cuvînt, al unei propoziții. [P.i. determin și determin. / < fr. déterminer, it., lat. determinare].

DETERMINA vb. tr. 1. a fi cauza imediată a unui fapt, fenomen sau proces; a condiționa, a cauza. 2. a stabili cu precizie (o dată un termen). ◊ a calcula (pe baza unor date). 3. a convinge, a decide la ceva. 4. a preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziții. 5. (mat., fiz.) a afla valoarea unei mărimi; a măsura. (< fr. déterminer, lat. determinare)

A DETERMINA determin tranz. 1) A face să se producă în mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o înțelegere prealabilă; a stabili; a hotărî. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trăsăturilor specifice) ca aparținând la o clasă sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvânt. 5) (cuvinte, propoziții) A preciza în calitate de determinativ; a explica. 6) A face să ia o decizie; a hotărî; a decide. /<fr. déterminer, lat. determinare

determinà v. 1. a hotărî, a indica într’un mod precis: a determina o distanță; 2. a cauza, a produce: căderea a determinat moartea; 3. a face să iea o rezoluțiune: l’am determinat să plece.

*detérmin, -á v. tr. (lat. détermino, -are. V. termin, țărm). Arăt precis: a determina o distanță. Hotărăsc, decid, fac să: acest eveniment m’a determinat să plec. Precizez înțelesu unuĭ cuvînt, limitez hotărăsc: „trist” e cînd din întîmplare „tragic” cînd e rezultatu caracteruluĭ unuĭ eroŭ din dramă. Cauzez, produc: a determina succesu uneĭ bătăliĭ.

*determinațiúne f. (lat. determinátio, -ónis). Acțiunea de a determina. – Și -ație, dar maĭ ales -áre.

determinare s. f., g.-d. art. determinării; pl. determinări

determinare s. f., g.-d. art. determinării; pl. determinări

determinare s. f., g.-d. art. determinării; pl. determinări

determina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. determin, 3 determină; conj. prez. 1 sg. să determin, 3 să determine

determina (a ~) vb., ind. prez. 3 determină

determina vb., ind. prez. 1 sg. determin, 3 sg. și pl. determină

DETERMINARE s. 1. v. provocare. 2. creare, pricinuire, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de...) 3. v. condiționare. 4. v. calculare. 5. definire, precizare, stabilire. (O atentă ~ a proprietății metalelor.) 6. v. stabilire. 7. v. complinire.

DETERMINARE s. 1. cauzare, declanșare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. creare, pricinuire, producere, provocare, stîrnire. (~ unei stări de...) 3. condiționare. (Raport de ~.) 4. calculare, fixare, măsurare, stabilire. (~ valorii unor parametri.) 5. definire, precizare, stabilire. (O atentă ~ a proprietății metalelor.) 6. fixare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 7. (GRAM.) complinire. (Un verb fără ~.)

DETERMINA vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. impulsiona. 4. v. condiționa. 5. v. decide. 6. v. decide. 7. v. calcula. 8. a defini, a preciza, a stabili, (înv.) a mărgini, a răspica. (A ~ proprietățile metalelor.) 9. v. stabili. 10. a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (Au ~ un nou termen pentru...) 11. v. complini.

DETERMINA vb. 1. a cauza, a declanșa, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții aprinse.) 2. a cauza, a crea, a da, a face, a pricinui, a produce, a provoca, a stîrni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 3. a imprima, a impulsiona, a impune. (A ~ unui mobil o mișcare.) 4. a condiționa. (Factori care ~ producerea fenomenului.) 5. a convinge, a decide, a face, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 6. a decide, a hotărî, a stabili, (fig.) a pecetlui. (Soarta meciului a fost ~ în ultimele clipe.) 7. a calcula, a fixa, a măsura, a stabili. (A ~ valoarea unor parametri.) 8. a defini, a preciza, a stabili, (înv.) a mărgini, a răspica. (A ~ proprietățile metalelor.) 9. a fixa, a preciza, a stabili, a statornici. (Cum a ~ concentrația vinului?) 10. a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (Au ~ un nou termen pentru...) 11. (GRAM.) a complini.

determinare v. dodecafonie.

DETERMINARE s. f. (< determina < fr. déterminer, it., lat. determinare): precizare, lămurire sau restrângere a sensului unui termen regent (determinat) de către termenul subordonat (determinant). ◊ ~ concretă: d. realizată cu ajutorul unor cuvinte care dispun de sens lexical, ca de exemplu substantivele, adjectivele, numeralele, pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile. ◊ ~ abstractă: d. realizată cu ajutorul unor cuvinte care nu dispun de sens lexical, ci numai de o semnificație gramaticală, ca de exemplu articolele hotărâte enclitice și articolele nehotărâte. În gramatica limbii române, d. abstractă cu ajutorul articolelor hotărâte enclitice reprezintă o categorie gramaticală de relație, alături de caz și de comparație. ◊ ~ unică: d. realizată numai cu un singur determinant, ca în exemplele colegul, un coleg, acest coleg, ce coleg, orice coleg, nici un coleg, cer senin, patru frați, al doilea tren, aleargă ușor, mobilă de nuc, laudă de sine, voință de a învinge, hârtie de scris, mers înapoi, prieten de aici, bravo patriot! ◊ ~ multiplă: d. realizată cu doi sau mai mulți determinanți, ca în exemplele – colegul acesta al meu, acest coleg corect al meu etc.