desăgar sm [At: (a. 1783) URICARIUL II, 43 / V: dis~ / Pl: ~i / E: desag + -ar] (Înv) 1 Negustor (ambulant) care-și transporta marfa în desagi. 2 Cerșetor (cu desagii în spate).

desăgár m. (d. desag). Călugăr care umblă cu desagiĭ și cerșește. – Fem. -ăreásă și -ăríță, pl. ese, ițe.

desăgăriță sf [At: CREANGĂ, P. 115 / V: dăsăgăr~, desagar~ / Pl: ~țe / E: desăgar + -iță] 1 Cerșetoare (cu desagi în spate). 2 (Spc) Călugăriță care adună daruri.

disăgar sm vz desăgar