DESZICERE s. f. v. dezicere.^[1]

deszicere sf vz dezicere

DESZICERE s.f. v. dezicere.

deszice v vz dezice

dezice² vr [At: COD. VOR 2/18 / V: desz~ / Pzi: dezic / E: de- + zice] (Îvr) A se despărți (de cineva), luându-și rămas-bun.

dezice¹ [At: LM / V: (înv) dezz~ / Pzi: dezic / E: dez- + zice (după fr dédire)] 1-2 vtr A (se) retrage cele spuse sau susținute înainte (recunoscându-și greșeala) Si: a se contrazice, a retracta. 3-4 vtrp A (se) recunoaște ca neadevărat (ceea ce a susținut înainte) Si: a (se) nega, a (se) infirma, a (se) tăgădui. 5-6 vtr A (se) dezminți. 7 vr (În forma negativă) A nu se abate de la atitudinea sau conduita cunoscută. 8 vt A arăta că este altfel decât se pare, că nu se potrivește, că este în dezacord cu... 9 vr A se desolidariza.

dezicere sf [At: DDRF / S și: (înv) desz~ / Pl: ~ri / E: dezice¹] 1 Retragere a celor spuse sau susținute mai înainte (recunoscându-și greșeala) Si: contrazicere, retractare. 2 Recunoaștere ca neadevărat (a ceva ce a fost susținut înainte) Si: negare, infirmare, tăgăduire. 3 Dezmințire. 4 Indicare a faptului că este altfel decât pare, că nu se potrivește, că este în dezacord cu... 5 Desolidarizare.

DESZICE (-zic) I. vb. tr. A tăgădui ceea ce a zis, a spune ceva împotrivă: ceea ce zicea Dinu, nimeni nu putea să deszică (ISP.). II. vb. refl. A-și întoarce vorba, a-și lua vorba înapoi; a se desminți: zisa împăratului nu se putea deszice (ISP.); nu m-am deszis niciodată [des- + zice].

DEZICE, dezic, vb. III. Tranz. (Și în forma deszice) A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație). Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decît un vis sarbăd, mai bine nimic. EMINESCU, O. I 40. ◊ Refl. pas. Așa zise împăratul și așa trebuia să se facă. Că hîr, că mîr, pace; zisa împăratului nu se putea deszice. ISPIRESCU, L. 376. ♦ A retracta. Poporul ce fusese idolul meu pieri... Dau mîna cu boierii, mă fac boier fierbinte Și una cîte una dezic ce-am zis nainte. BOLINTINEANU, O. 164. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvîntul; a se lepăda de... – Variantă: deszice vb. III.

DEZICERE s. f. (Și în forma deszicere) Acțiunea de a (se) dezice; negare, lepădare de... – Variantă: deszicere s. f.

DESZICE vb. III. v. dezice.

DEZICE vb. III. tr. A nega, a retrage, a retracta (ceva). ♦ refl. A-și retrage cuvîntul, a se dezminți. [P.i. dezic, var. deszice vb. III. / < de- + zice, cf. fr. dédire].

DEZICERE s.f. Acțiunea de a (se) dezice și rezultatul ei; dezmințire, negare, retractare. [Var. deszicere s.f. / < dezice].

DEZICE vb. I. tr. a nega, a retracta (ceva). II. refl. a-și retrage cuvântul, a dezminți. (după fr. dédire)

A SE DEZICE mă dezic intranz. A-și retrage cele spuse sau scrise anterior. /<fr. dédire

A DEZICE dezic tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A pune la îndoială. /<fr. dédire

deszice v. a se lepăda de cele zise, a-și lua vorba înapoi: ce un secol ne zice, ceilalți o deszic EM.

deszíc V. dezzic.

* dezíc V. dezzic.

*dezzíc și dezíc, -zís a -zíce v. tr. (des-, dez-, și zic, după fr. dédire). Contrazic, reprob, dezaprob. – Ca cuv. vechĭ (în Ps. Șch.) mă dezdzic, îmĭ ĭaŭ adiĭo.

!dezice (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezic, 3 sg. se dezice, perf. s. 1 sg. mă dezisei, 1 pl. ne deziserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne deziseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă dezic, 3 să se dezică; imper. 2 sg. afirm. dezi-te; neg. nu te dezice, ger. dezicându-mă; part. dezis

!dezicere s. f., g.-d. art. dezicerii; pl. deziceri

dezice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezic, 1 pl. dezicem, 2 pl. deziceți; imper. 2 sg. dezi, neg. nu dezice

dezicere s. f., g.-d. art. dezicerii

dezice vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezic, perf. s. 1 sg. dezisei, 1 pl. deziserăm

dezicere s. f., g.-d. art. dezicerii

dezice

deszic.

DEZICE vb. 1. v. retracta. 2. a se contrazice. (Te rog să nu te ~.)

DEZICE vb. 1. a nega, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 2. a se contrazice. (Te rog să nu te ~.)