destrăbălat², ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C.159 / Pl: ~ați, ~e / E: destrăbăla] 1 (D. oameni) Care are o comportare ieșită din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat (1), (pop) deșucheat, (îrg) destrămat (5), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 2 (D. femei) Care duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Si: depravat, desfrânat, deșănțat (1), imoral, pierdut, stricat, (pop) parșiv. 3 (D. viața, atitudinea, purtarea sau ținuta oamenilor) Care denotă ieșirea din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, indecent, pervertit, vicios, (liv) libertin, (pop) deocheat, deșucheat (1), (îrg) destrămat (6), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 4 (Trs; d. obiecte de îmbrăcămnte) Descheiat. 5 (Reg; d. oameni) Foarte sărac.

destrăbălat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăbăla] 1-2 Destrăbălare (1-2). 3 Depravare. 4 Destrăbălare (4).

DESTRĂBĂLAT, -Ă, destrăbălați, -te, adj. (Despre persoane și, p. ext., despre viața, atitudinea, purtarea sau ținuta lor) Care duce o viață imorală; desfrînat, dezmățat, depravat. Don Juan nu-i mulțumit de cum trăiește și în viața lui, care ni se pare nouă destrăbălată, el găsește deseori pricini de durere. IONESCU-RION, C. 84. ♦ (Substantivat) Persoană desfrînată. Damian nu ar fi crezut minciuna pe care o ascultase Lahu de la o destrăbălată ca oricare alta. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 32.

DESTRĂBĂLAT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care s-a destrăbălat; dedat desfrâului; desfrânat; depravat. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă imoralitate. Purtare ~tă. /Orig. nec.

destrăbălat a. dezordonat.

destrăbălát, -ă adj. Desfrînat. – Rar. stră-. V. dezmățat și zbrehud.

destrăbăla vr [At: POLIZU / Pzi: ~lez / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.

DESTRĂBĂLA, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.

A SE DESTRĂBĂLA mă ~ez intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat

destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.

destrăbălat adj. m., s. m., pl. destrăbălați; adj. f., s. f. destrăbălată, pl. destrăbălate

destrăbălat adj. m., s. m., pl. destrăbălați; adj. f., s. f. destrăbălată, pl. destrăbălate

destrăbălat adj. m., s. m., pl. destrăbălați; f. sg. destrăbălată, pl. destrăbălate

destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă destrăbălez, 3 se destrăbălează; conj. prez. 1 sg. să mă destrăbălez, 3 să se destrăbăleze; imper. 2 sg. afirm. destrăbălează-te; ger. destrăbălându-mă

!destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbălează

destrăbăla vb., ind. prez. 1 sg. destrăbălez, 3 sg. și pl. destrăbălează

DESTRĂBĂLAT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

DESTRĂBĂLAT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, dezmățat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Un bărbat ~.)

DESTRĂBĂLA vb. v. corupe.

DESTRĂBĂLA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)

destrăbăla (destrăbălez, destrăbălat), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).

destrăbălat, -ă, destrăbălați, -te, adj. – 1. Desfrânat. 2. Dezordonat. – Et. nec. (DEX); din destrăbăla (MDA).

destrăbăla, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).