DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink