DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. – Destoinic + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTOINICÍE f. Caracter destoinic; demnitate. [Art. destoinicia; G.-D. destoiniciei; Sil. -ci-e] /destoinic + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTOINICÍE s. 1. v. capacitate. 2. v. îndemânare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destoinicíe s. f. (sil. -stoi-), art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destoĭnicíe f. (d. destoĭnic). Vechĭ. Vrednicie. Azĭ. Capacitate, aptitudine. – Maĭ vechĭ dost-, moștenire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink