căutare avansată
11 definiții pentru „destoinic”   declinări

DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTÓINIC adj. v. competent.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Destoinic ≠ nedestoinic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTÓINIC ~că (~ci, ~ce) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); demn. /<sl. dostoïniku
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -e, adj. (Despre persoane și acțiunile lor) 1. Vrednic, meritos. Îi era vechi prieten ofițerul învățat și destoinic, căutat în saloane pentru spiritul său vioi, respectat și temut printre colegi pentru caracterul său neșovăitor. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ♦ Isteț, îndemâ­natic. Doi destoinici slujitori ai agiei s-au ținut de mine, adulmecîndu-mă ca pe un vînat. SADOVEANU, Z. C. 144. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) În stare (de a face ceva), capabil; p. ext. în măsură (de a face ceva), competent. Dar bine, cum ai să ajungi tu... la Meca, cînd eu și nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie ? MACEDONSKI, O. I. 436. Se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Această blană... nu sînt destoinic ca să o prețuiesc. ODOBESCU, S. I 282.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic (destóinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-.Der. destoinicie, s. f. (înv., demnitate, eminență; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

destoinic a. apt, capabil. [Slav. DOSTOĬNIKŬ].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic și (vechĭ) dost-, -ă adj. (vsl. do-stoĭnikŭ [ca de-slușesc îld. do-], d. stati, stoĭati, a sta. V. dostoĭanie). Vechĭ. Vrednic. Azĭ. Capabil, apt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink