1) destín n., pl. e și urĭ (fr. destin, d. destiner, a destina; it. destino). Soartă, ursită, noroc saŭ nefericire ca însoțește vĭața omuluĭ: așa ĭ-a fost destinu, destin fericit. V. fatalitate, menire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink