despăcălire s. f. Readucere la realitate ◊ „Întâi, două crime încep prin a se arăta încărcate de motive personale, încurcate și verosimile toate. Apoi (despăcălire de un tip foarte neobișnuit) aflăm că nici una din cele două crime nu avea vreo legătură cât de mică cu viața personală, cu sentimentele, cu biografia actuală a victimelor, ci cu trecutul vinovaților.” R.lit. 18 XII 75 p. 17 (din despăcăli)

despăcăli vb. IV A readuce la realitate ◊ „Ca în orice poveste artisticește reușită, ca, adică, în orice poveste adevărată, avem acele indispensabile două etape: faza în care personajul se înșală cumplit, și faza când el (și noi împreună cu el) se dezînșală (scuzați barbarismul), se despăcălește.” R.lit. 1 XI 73 p. 21 (din des- + păcăli, după fr. détromper)