DESPOTISM s. n. 1. Conducere arbitrară, neîngrădită de legi sau care nu ține seamă de legi; absolutism, tiranie. Lupta neobosită a lui Bălcescu pentru eliberarea țărănimii iobage, lupta împotriva exploatării feudale, lupta împotriva tuturor formelor de despotism, pentru un regim politic democratic izvorăsc la Bălcescu din dorința ca masele să aibă asigurată o viață liberă și fericită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 108. Cauza principală a dezvoltării mișcării de eliberare națională în țările din sud-estul Europei a fost creșterea forțelor de producție, în ciuda frînei pe care o reprezenta despotismul turcesc. IST. R.P.R. 290. [Grigore Alexandrescu] a luptat pe față, cu curaj, la lumina mare, pentru libertate contra despotismului, pentru dreptate în contra abuzului și năpăstuirii. GHICA, S. A. 135. [Poporul] geme subt împilarea despotismului și a aristocrației! NEGRUZZI, S. I 274. ♦ Fig. Comportare sau atitudine arbitrară, de asuprire; samavolnicie. 2. (În special în Orient) Formă de guvernămînt a unei țări (sau provincii) condusă de un despot, de un stăpînitor absolut; autocrație.