DESPERÁT, -Ă, desperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc desperare. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posiblități de scăpare; periculos, grav. [Var.: disperát, -ă adj.] – V. despera.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESPERA. 2) (despre manifestări, atitudini) Care vădește desperare; deznădăjduit. [Var. disperat] /v. a despera
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁT, -Ă adj. 1. Ajuns la desperare; deznădăjduit. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare. 2. Care provoacă desperare; periculos, grav. [Var. disperat, -ă adj. / cf. lat. desperatus, it. disperato, fr. désespéré].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁT/DISPERÁT, -Ă adj. 1. ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) care denotă desperare. ◊ care provoacă desperare; periculos, grav. (< despera)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁT adj. 1. v. deznădăjduit. 2. v. exasperat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desperát /disperát adj. m., pl. desperáți/ disperáți; f. sg. desperátă/disperátă, pl. desperáte/disperáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desperát, -ă adj. Care a perdut speranța: familie desperată. Care nu maĭ dă speranță: boală desperată. Fam. Furios, turbat: a lucra ca un desperat. Adv. În mod desperat: ĭ-am auzit strigînd desperat. – Și disperat (it. disperato).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Ediția mai nouă (DEX '09) menționează dispera ca formă principală și despera ca variantă. - cata

A DESPERÁ despér 1. intranz. A-și pierde speranța; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-și piardă speranța; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. despér și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ/DISPERÁ vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desperá/disperá vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. despér/dispér, 3 sg. și pl. despéră/dispéră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

despér și -ez, a -á v. intr. (lat. despéro, -áre). Perd speranța, desnădăjduĭesc: nu desper de reușita luĭ (că va reuși). V. tr. Aduc la desperare: m’ai desperat cu atîtea cheltuĭelĭ! V. refl. Ajung la desperare: m’am desperat cu boala asta! – Și disper (după it.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink