DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Ediția mai nouă (DEX '09) menționează dispera ca formă principală și despera ca variantă. - cata

A DESPERÁ despér 1. intranz. A-și pierde speranța; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-și piardă speranța; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. despér și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ/DISPERÁ vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desperá/disperá vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. despér/dispér, 3 sg. și pl. despéră/dispéră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

despér și -ez, a -á v. intr. (lat. despéro, -áre). Perd speranța, desnădăjduĭesc: nu desper de reușita luĭ (că va reuși). V. tr. Aduc la desperare: m’ai desperat cu atîtea cheltuĭelĭ! V. refl. Ajung la desperare: m’am desperat cu boala asta! – Și disper (după it.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink