deslușit¹ sn [At: MDA ms / V: (îvr) dăs~, dos~, ~sclu~, doslo~ / Pl: ~uri / E: desluși] 1-9 Deslușire (1-9). 10 Descifrare. 11 (Înv) Citire.

deslușit², ~ă a [At: DEX / V: (îvr) dăs~, dos~, ~sclu~, doslo~ / Pl: ~iți, ~e / E: desluși] 1 (D. un sunet, zgomot) Distins cu greutate. 2 (Pex) Auzit². 3 Care este văzut în întuneric sau într-un spațiu slab luminat. 4 Care se conturează cu claritate. 5 (D. idei, probleme, noțiuni) Care se desprind dintr-un complex de idei, probleme, noțiuni. 6 (Pex) Care a fost făcut să devină clar, limpede, explicit Si: clarificat, elucidat, lămurit. 7 (D. idei, probleme) Devenit limpede, explicit. 8 (D. om) Făcut să înțeleagă. 9 Lămurit asupra unui lucru, fapt etc. 10 Desprins². 11 Descifrat². 12 (Înv) Citit².

DESLUȘIT, -Ă, deslușiți, -te, adj. 1. Care se aude bine. V. clar. Se opriră și-și aplecară urechea ca să audă picușurile abia deslușite ale dezghețului. SADOVEANU, P. M. 153. Vocile... pătrund în baracă deslușite. SAHIA, N. 83. ◊ (Adverbial) Glasul ceterei s-auzea mai deslușit. CAMILAR, T. 89. Dar în această tăcere se aud deodată deslușit, tot mai aproape și mai aproape, pași de cai, de oameni. GHEREA, ST. CR. II 139. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. 2. Care se vede clar, precis, lămurit. Totul pare acum deslușit, prin marea claritate a undelor. BOGZA, C. O. 350. Umbra creștea în forme din ce în ce mai deslușite... Desigur că-i ea. BART, E. 185. ◊ (Adverbial) Feodor nu putea să vadă deslușit cine este feciorul care venise lîngă el. GALACTION, O. I 677. 3. Lămurit, precis, pe înțeles. Am citit... răspunsul d-voastră nu tocmai deslușit. VLAHUȚĂ, O. A. 431. Să trecem însă mai departe, poate vom găsi o mai deslușită aplicare a teoriilor. GHEREA, ST. CR. II 46. ◊ (Adverbial) Mai bine este să aștepte sosirea nunciului Malaspina... de la care vor afla mai mult și mai deslușit și vor ști ce este de făcut. BĂLCESCU, O. II 267.

DESLUȘIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. DESLUȘI. 2) și adverbial Care se aude sau se vede bine; clar; distinct. /v. a desluși

deslușit a. și adv. limpede: vorbește deslușit.

deslușít, -ă adj. Lămurit, clar. Adv. A vorbi deslușit.

dăsluși v vz desluși

dăslușit, ~ă a vz deslușit

descluși v vz desluși

desluși [At: CANTEMIR, HR. 136 / V: (înv) dăs~, dos~, (reg) ~sclu~, (îvr) dosloși^[1] / Pzi: ~șesc / E: bg дослушать] 1 vt (C.i. un sunet, un zgomot) A distinge. 2 vt (Pex) A auzi. 3 vt A vedea în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat. 4 vt (Subiectul este o sursă de lumină) A face să apară clar conturul Si: a contura. 5 vt (C.i. idei, probleme, noțiuni etc.) A desprinde dintr-un complex (de idei, probleme, noțiuni etc). 6 vt (Pex) A face să devină clar, limpede, explicit Si: a clarifica, a elucida, a lămuri. 7 vr (D. idei, probleme) A deveni limpede, explicit Si: a clarifica. 8 vt (C.i. omul) A face să înțeleagă Si: a lămuri. 9 vr A se lămuri asupra unui lucru, fapt etc. Si: a-și explica, a înțelege. 10-11 vtr A (se) desprinde clar. 12 vt A descifra. 13 vt (Înv) A citi. modificată

dosloși v vz desluși^[1] modificată

dosluși v vz desluși^[1] modificată

DESLUȘI, deslușesc, vb. IV. Tranz. 1. A distinge, a deosebi, a prinde cu urechea; a auzi. Dintre toate tunurile care trăgeau... Filipoiu desluși unul cu un geamăt sec. CAMILAR, N. I 297. Din cauza lacrimilor nu mai desluși cuvintele. SAHIA, N. 90. 2. A distinge, a deosebi, a recunoaște, a percepe (cu ochii); a vedea, a observa în semiîntuneric sau într-o lumină slabă. Cu ochii ațintiți prin noaptea sumbră, Deslușim Urcînd spre noi o umbră. CAMIL PETRESCU, V. 46. Cînd m-am ridicat în sus, doi haidamaci sar de după colibă-n fața mea. Eu, buimac nițel de somn, nu i-am putut desluși deodată bine. SANDU-ALDEA, U. P. 104. ◊ Fig. Azi le-aș putea desluși [faptele], numai dacă mi s-ar vopsi în alb cele mai bune și în negru cele rele. CAMIL PETRESCU, T. I 356. ◊ Refl. impers. În livadă se deslușiră în curînd pomii încărcați de floare. SADOVEANU, O. V. 417. La stînga se deslușea mai bine incendiul de la Lespezi, parcă s-ar fi apropiat și s-ar fi înviorat. REBREANU, R. II 159. ♦ A scoate la lumină, a face să iasă în evidență, a reliefa. Focul... lumina omul, deslușea amănunțimile. CONTEMPORANUL, V_II 194. ♦ A descifra, a citi. Gîngăvea glasul celui mai vechi dintre baci, deslușind cu caznă slovele ceaslovului. CAMILAR, T. 14. 3. A desprinde dintr-un complex de idei, a descurca, a clarifica, a lămuri, a limpezi, a înțelege. Vorbea cu ironie despre stăruințele mele de a desluși chestia influenței mediului asupra artistului. GHEREA, ST. CR. II 16. ◊ (Cu pronumele în dativ) Mehmet Padișah... dorea pe Rabia Gülnuk, fără a-și putea încă desluși dacă făgăduința pe care o dăduse privea o moarte de om ori un colan de mărgăritare. SADOVEANU, Z. C. 275. Niciodată n-am putut să-mi deslușesc lămurit aceste două cuvinte: moarte și nimicire. RUSSO, O. 136. ◊ Refl. (Subiectul este lucrul clarificat) Toate i se deslușiră și-i veni în minte popasul în colonie. SADOVEANU, P. M. 244. După cîtva timp, un gînd se desluși bine în mintea lui. SANDU-ALDEA, U. P. 180. Cîte lucruri, neînțelese bine pe-atunci, i se deslușeau acum în minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. ♦ Refl. A se lămuri, a se clarifica (asupra unui lucru). Afurisita de gramatică îmi scoate peri albi... poate cu tine, care ai trecut pe la părintele Duhu, să mă pot desluși. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Complementul indică lucrul explicat) A explica, a face pe cineva să priceapă. Pantalemon se așezase pe bancă și-i deslușea agitat faptele sale lui Micluț. DUMITRIU, V. L. 80. Sava ne desluși între altele că nevasta e la ogor, că a prins-o acolo furtuna și că trebuie să pice dintr-o clipă în alta. C. PETRESCU, S. 30. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se explică) Pe Roșul ți-am dăruit, Dar nu mi te-am deslușit Că nu-l poate-ncălica Decît stăpîn’su, Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.

A DESLUȘI ~esc tranz. 1) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferenția. 2) (probleme, chestiuni, situații confuze) A face clar; a lămuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limbă străină) A face înțeles; a descifra. /<bulg. doslušam

deslușì v. a explica, a elucida. [Rus. DOSLUŠATl].

deslușésc v. tr. (rus. do-slúšatĭ, a auzi, a asculta pînă la urmă, d. vsl. sluti-slovon-slyšati-slyšon. Cp. cu destoĭnic, îld. do-. V. slugă, slavă, slovă). Disting, deosebesc (cu urechea, cu ochĭu): a desluși vorbele uneĭ limbĭ, o scrisoare ștearsă. Lămuresc, clarific, explic: deslușește-mĭ această problemă. Lămuresc, fac să priceapă: deslușește-mă! V. descifrez.

desluși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușesc, 3 sg. deslușește, imperf. 1 deslușeam; conj. prez. 1 sg. să deslușesc, 3 să deslușească

desluși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușesc, imperf. 3 sg. deslușea; conj. prez. 3 să deslușească

desluși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușesc, imperf. 1 sg. deslușea; conj. prez. 3 sg. și pl. deslușească

desluși (conj. deslușească)

deslușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

DESLUȘIT adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adv. v. bine. 3. adj. v. citeț. 4. adj. clar, explicit, expres, inteligibil, lămurit, limpede, net, precis, răspicat, (livr.) comprehensibil, (înv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmație ~.) 5. adv. v. clar.

DESLUȘIT adj., adv. 1. adj. clar, distinct, evident, lămurit, limpede, precis, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (O imagine ~; o pronunție ~.) 2. adv. bine, clar, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (A vedea ~.) 3. adj. citeț, clar, (livr.) lizibil. (Un scris ~.) 4. adj. clar, explicit, expres, inteligibil, lămurit, limpede, net, precis, răspicat, (livr.) comprehensibil, (înv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmație ~.) 5. adv. clar, explicit, expres, lămurit, limpede, răspicat, (rar) aievea, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (I-am spus ~.)

Deslușit ≠ nedeslușit, neclar, nelămurit, vag

DESLUȘI vb. 1. v. distinge. 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. auzi. 5. v. lămuri. 6. v. rezolva.

DESLUȘI vb. 1. a distinge, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și ~ bine obiectele.) 2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina apusului.) 3. a deosebi, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.) 4. a auzi. (~ un strigăt prin ploaie.) 5. a (se) clarifica, a (se) descurca, a (se) elucida, a (se) explica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) preciza, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) răspica, a (se) sfeti, (fig.) a (se) descîlci, a (se) lumina. (Problema a fost ~.) 6. a clarifica, a descifra, a dezlega, a explica, a lămuri, a limpezi, a rezolva, a soluționa. (A ~ enigma.)

desluși (deslușesc, deslușit), vb. – A distinge, a recunoaște. – 2. A lămuri, a explica. Sl. (rus.) doslušati „a asculta pînă la sfîrșit” (Cihac, II, 100; Candrea; Scriban), cu schimbare de pref. ca în desăvîrși sau destoinic. – Der. deslușit, adv. (clar); deslușitor, adj. (explicativ); deslușeală, s. f. (explicație, lămurire); nedeslușit, adj. (obscur; adv., neclar).