desfăcat², ~ă a [At: MANOLACHE, DRĂGHICI, I. 9/15 / V: (pop) dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: desfăca] 1 (Îrg; d. știuleții de porumb) Depănușat². 2 (Mol; Trs; d. porumb) Cules de pe câmp. 3 (Îvp; d. păstăi, mai ales de fasole) Dezghiocat². 4 (Trs; d. nuci) Scos din coajă. 5 (Reg; d. spicele de grâu) Curățat de boabe. 6 (Reg; d. ovăz) Scuturat².

desfăcat¹ sn [At: MANOLACHE, DRĂGHICI, I. 8/12 / V: (pop) dis~ / E: desfăca] 1 (Îvp) Depănușare. 2-6 Desfăcare (2-6).

❍ DESFĂCAT sbst. Mold. Bucov. 🚜 Faptul de a desfăca: după ce se gătea de ~, tineretul se dedea la foc (PAMF.).

DESFĂCAT², -Ă, desfăcați, -te, adj. (Despre știuleții de porumb) Cu boabele scoase; curățat de pănuși.

DESFĂCAT¹ s. n. Acțiunea de a desfăca. Voi face cîteva zile la desfăcat. CONTEMPORANUL, VI 294.

desfăcat n. Mold. desghiocatul porumbului.

desfăca [At: CONTEMPORANUL, III, 282 / V: (pop) dis~ / Pzi: desfac și desfăc / E: ml dis-fabicare] 1 vt (Îvp; c.i. știuleții de porumb) A depănușa. 2 vt (Mol; Trs; c.i. porumbul) A culege de pe câmp. 3 vt (Îvp; c.i. păstăi, mai ales de fasole) A dezghioca. 4 vt (Trs; c.i. nuci) A scoate din coajă. 5 vt (Reg; c.i. spicele de grâu) A curăța de boabe. 6 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura.

deșfăca v vz desfăca

disfăca v vz desfăca

disfăcat², ~ă a vz desfăcat²

disfăcat¹ sn vz desfăcat¹

dișfăca v vz desfăca

❍ DESFĂCA (-fac) vb. tr. Mold. Bucov. 🚜 A curăți de foi știuleții de porumb: tot desfăcînd amândoi pănușile de pe seminceri, mi-a povestit omul pe rînd toate (GRIG.) [lat. *disfabicare].

DESFĂCA, desfac, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25.

desface v. 1. a strica ce a fost făcut, a deslega: a desface nodul; 2. a curăța: a desface porumbul, fasolea; 3. a (se) întredeschide: floarea se desface; 4. a scoate tecile (la fasole), cojile (la nuci), pănușile (la porumb); 5. a se scăpa prin vânzare: marfa s’a desfăcut; 6. a plăti: a desface o datorie; 7. a desființa: a desface o căsătorie, un contract; 8. a sparge o vrajă; 9. a se desprinde: luntrea se desface de mal EM. [Pentru sensul 4 se zice în Mold. și desfăcare (aplicat în special porumbului), formă paralelă cu desfacere (cf. născare: naștere, vânzare: vindere)].

2) desfác, a -ăcá v. tr. (var. din dehoc, ca și mrom. a dizvuca, a desfăca. V. devoc). Nord. Dezghĭoc, curăț de coajă (de păstărĭ, de cĭocălăĭ): a desfăca fasole, popușoĭ. – În VR. 1909, 12, 417: am avut clacă de deșfăcat (grș. tip?).

desfăca (a ~) (a dezghioca) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfac, 2 sg. desfaci, 3 desfacă; conj. prez. 1 sg. să desfac, 3 să desface; imper. 2 sg. afirm. desfacă

desfăca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfac, 2 sg. desfaci, 3 desfacă

desfăca vb., ind. prez. 1 sg. desfac, 2 sg. desfaci, 3 sg. desfacă

desfăca (-ac, -at), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.

DESFĂCA vb. v. desciocăla.

desfăca vb. v. DESCIOCĂLA.

desfăcát¹, s.n. Desfăcare, depănușare: „Desfăcatul era o adevărată sărbătoare la care participau feciori și fete, se glumea, se cânta. Gazda casei dădea o cină la sfârșitul acestei munci” (Dăncuș, 1986: 45). – Din desfăca.

desfăcát², -ă, desfăcați, -te, adj. (reg.) Despănușat. – Din desfăca.

desfăcat¹, s.n. – Desfăcare, depănușare: „Desfăcatul era o adevărată sărbătoare la care participau feciori și fete, se glumea, se cânta. Gazda casei dădea o cină la sfârșitul acestei munci” (Dăncuș, 1986: 45). – Din desfăca (MDA).

desfăcat², -ă, desfăcați, -te, adj. – (reg.) Despănușat. – Din desfăca (MDA).

desfăcá, desfăc, v.t. (reg.) 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb: „Rudele și vecinii veneau, reciproc, în clacă, la desfăcat mălaiul de pănujii...” (Faiciuc, 2008: 256). 2. A desprinde boabele de pe cocean: „[Povestea] o știu de la bunica. Ne-o spunea când desfăcam” (Bilțiu, 2007: 294). – Lat. *disfabicare (CDDE, MDA).

desfăca, desfac, vb. tranz. – (reg.) 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb. 2. A desprinde boabele de pe cocean. – Lat. *disfabicare (CDDE, Candrea, cf. DER; MDA); origine incertă, probabil expresivă (DER).

desfăca, desfac, vb. tranz. – 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb. 2. A desprinde boabele de pe cocean: „Desfăcatul era o adevărată sărbătoare la care participau feciori și fete, se glumea, se cânta. Gazda casei dădea o cină la sfârșitul acestei munci” (Dăncuș 1986: 45). – Lat. *disfabicere (Candrea-Densusianu).