DESFÍDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DESFÍDE desfíd tranz. 1) (persoane) A provoca la o acțiune, știind că nu va fi în stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concretă. 3) (persoane, acțiuni periculoase, lucruri etc.) A înfrunta cu dispreț; a sfida. /<fr. défier, lat. diffidere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se știe că nu va reuși să-l facă. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru știind că nu va reuși; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFÍDE vb. v. sfida.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desfíde (desfíd), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din fr. défier, pe baza lat. fidere. Nu se conjugă la perf.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

desfíde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. și pl. desfídă (nu are forme de timpuri trecute)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desfíd, a -fíde v. tr. (după fr. dé-fier, it. dis-fidare, dar acomodat conjugăriĭ III după lat. dif-fido, -fidere, nu mă încred. Participĭu ar fi desfis [ca deschid, deschis], dar nu e uzitat. V. con-fident, fidel, sfidez). Provoc la luptă, sfidez, nu cred capabil: te desfid să viĭ să te bațĭ cu mine. Înfrunt, disprețuĭesc: a desfide moartea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink