3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

desfeti vrt [At: UDRESCU, GL. / Pzi: ~tesc / E: des- + feti] 1-2 (Mun; d. fete) (A-și pierde sau) a face să-și piardă fecioria. 3-4 (Pex) A (se) mărita.

DESFĂTA, desfăt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTA, desfăt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța.

desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

desfăța [At: CADE / Pzi: desfăț / E: des- + (în)făța] 1 vt A scoate fețele sau învelitorile de pe perne sau de pe plăpumi. 2 vt (C.i. patul sau așternutul) A lăsa fără rufărie. 3 vr (Pan) A se da la o parte. 4 vt (Reg) A expune (vederii).

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des1- + [în]făța.

DESFĂTA, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pînză de pe perne sau plăpumi. ◊ Expr. A desfăța patul (sau așternutul) = a scoate rufăria patului. ◊ Refl Fig. Cu-ncetul a cerului nori se desfață, Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. EMINESCU, O. IV 164. 2. (Mold., rar) A deschide; a întinde la vedere, a expune. Negustorii dughenele au desfățat. SEVASTOS, N. 130.

A DESFĂTA desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

A SE DESFĂTA mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂȚA desfăț tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de fețe (murdare). /des- + a [în]făța

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfăt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfa; conj. prez. 1 sg. să desfăt, 3 să desfete; imper. 2 sg. afirm. desfa

desfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 desfață; conj. prez. 1 sg. să desfăț, 3 să desfețe; imper. 2 sg. afirm. desfață

!desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfată; conj. prez. 3 desfete

desfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 desfață; conj. prez. 3 desfețe

desfăta vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătez, 2 sg. desfeți/desfătezi, 3 sg. desfată/desfătează; conj. prez. 3 sg. și pl. desfete/desfăteze

desfăța vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 sg. și pl. desfață; conj. prez. 3 sg. și pl. desfețe

desfăț, -feți 2, -față 3, -fețe 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESFETI vb. v. deflora, dezvirgina.

DESFĂTA vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

DESFĂTA vb. 1. a (se) delecta, a (se) răsfăța, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (S-a ~ cu tot felul de bunătăți.) 2. a se amuza, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 3. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 4. a bucura, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

desfăta (-t, -at), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

desfăta, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.

Varietas delectat (lat. „Varietatea desfată”) – Fedru, prologul cărții a II-a de Fabule, versul 10). Autorul se adresează lui Illius, un cititor necunoscut: Dictorum sensus ut delectat varietas (Să farmec gustul prin varietatea subiectelor). Adică: diversitatea place – sens în care se și întrebuințează expresia. O întîlnim și sub forma: Variatio delectat. LIT.

Intrare: desfeti
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfeti
  • desfetire
  • desfetit
  • desfetitu‑
  • desfetind
  • desfetindu‑
singular plural
  • desfetește
  • desfetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfetesc
(să)
  • desfetesc
  • desfeteam
  • desfetii
  • desfetisem
a II-a (tu)
  • desfetești
(să)
  • desfetești
  • desfeteai
  • desfetiși
  • desfetiseși
a III-a (el, ea)
  • desfetește
(să)
  • desfetească
  • desfetea
  • desfeti
  • desfetise
plural I (noi)
  • desfetim
(să)
  • desfetim
  • desfeteam
  • desfetirăm
  • desfetiserăm
  • desfetisem
a II-a (voi)
  • desfetiți
(să)
  • desfetiți
  • desfeteați
  • desfetirăți
  • desfetiserăți
  • desfetiseți
a III-a (ei, ele)
  • desfetesc
(să)
  • desfetească
  • desfeteau
  • desfeti
  • desfetiseră
Intrare: desfăta
desfăta1 (1 -t) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (VT54)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfa
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăt
(să)
  • desfăt
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
desfăta2 (1 -tez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfătea
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfătez
(să)
  • desfătez
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfătezi
(să)
  • desfătezi
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
desfăida
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
desfata
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: desfăța
verb (VT34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăța
  • desfățare
  • desfățat
  • desfățatu‑
  • desfățând
  • desfățându‑
singular plural
  • desfață
  • desfățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăț
(să)
  • desfăț
  • desfățam
  • desfățai
  • desfățasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfățai
  • desfățași
  • desfățaseși
a III-a (el, ea)
  • desfață
(să)
  • desfețe
  • desfăța
  • desfăță
  • desfățase
plural I (noi)
  • desfățăm
(să)
  • desfățăm
  • desfățam
  • desfățarăm
  • desfățaserăm
  • desfățasem
a II-a (voi)
  • desfățați
(să)
  • desfățați
  • desfățați
  • desfățarăți
  • desfățaserăți
  • desfățaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfață
(să)
  • desfețe
  • desfățau
  • desfăța
  • desfățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

desfăta, desfătverb

  • 1. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. DLRLC
    • format_quote În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. DLRLC
    • format_quote Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. DLRLC
    • format_quote figurat Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv Fermeca, încânta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. DLRLC
      • format_quote Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. DLRLC
      • format_quote (și) absolut Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47. DLRLC
etimologie:

desfăța, desfățverb

  • 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: înfăța
    • format_quote reflexiv figurat Cu-ncetul a cerului nori se desfață, Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. EMINESCU, O. IV 164. DLRLC
    • chat_bubble A desfăța patul (sau așternutul) = a scoate rufăria patului. DLRLC
  • 2. regional A deschide, a întinde la vedere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Negustorii dughenele au desfățat. SEVASTOS, N. 130. DLRLC
etimologie:
  • Prefix des- + [în]făța. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.