DESFÁCE, desfác, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) descompune în părțile componente. ♦ Tranz. A face ca ceva efectuat să revină la starea anterioară. ♦ Tranz. A anula o învoială, un contract etc. 2. Tranz. și refl. A (se) desprinde din locul sau din legătura în care este prins, fixat. 3. Refl. și tranz. A (se) despărți, a (se) separa de cineva sau de ceva. 4. Tranz. A deschide un obiect, dezlegându-l, tăindu-l, ridicându-i capacul etc. ♦ A desfășura, deschizând, întinzând, răsfirând; a despături. ◊ Expr. A desface patul = a pregăti patul pentru dormit. ♦ Refl. (Despre flori) A-și deschide petalele. 5. Tranz. A vinde produse; a lichida prin vânzare. 6. Intranz. (În superstiții; construit cu dativul persoanei) A înlătura vraja sau farmecul care apasă asupra cuiva. – Din lat. dis-facere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DESFÁCE desfác 1. tranz. 1) A face să se desfacă. 2) (contracte, tranzacții) A declara nul, fără efect. 3) (obiecte închise) A face să aibă o deschizătură, înlăturând piesa corespunzătoare. ~ un plic. ~ un pachet. 4) (obiecte strânse, împăturite) A desfășura întinzând; a despături. 5) (mărfuri) A transmite în proprietate unui achizitor în schimbul unei sume de bani; a vinde. 2. intranz. (în superstiții) A înlătura prin descântece efectul vrăjilor. /<lat. disfacere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DESFÁCE pers. 3 se desfáce intranz. 1) A se separa în elementele constitutive; a se descompune; a se dezagrega; a se disocia; a se dezasambla. 2) A se desprinde din locul sau din legătura în care a fost prins. Nodul s-a desfăcut. 3) (despre flori, boboci) A-și răsfira petalele; a se deschide; a se desfoia. /<lat. disfacere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFÁCE vb. 1. a despături, a dezdoi, (înv.) a răspica. (A ~ șervetul sau o foaie împăturită.) 2. v. desfășura. 3. v. deschide. 4. v. dezlega. 5. v. despleti. 6. a degaja, a elibera, a libera, a scoate, (înv. și pop.) a slobozi. (A ~ pe cineva din strânsoare.) 7. v. desprinde. 8. v. dezlipi. 9. v. scoate. 10. v. descompune. 11. a desfășura, a întinde, a răsfira. (Pasărea își ~ aripile.) 12. a căsca, a deschide. (~ gura.) 13. a crăpa, a se deschide, a se despica, a plesni. (Se ~ mugurii, bobocii.) 14. v. vinde. 15. v. rupe. 16. v. rezilia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) desface ≠ a (se) face, a (se) strânge
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desfáce (desfác, desfăcút), vb. – 1. A dezlega. – 2. A descompune. – 3. A suprima, a elimina. – 4. A da drumul, a slobozi. – 5. A dezghioca, a desfăca. – 6. A vinde, a lichida. – 7. (Refl.) A se deschide, a se crăpa, a se fărîma. – Mr. disfac, disfeațire. Lat. dĭsfacĕre (Candrea-Dens., 538; Candrea); sau, mai probabil, de la facere, cu pref. des-; cf. it. disfare (calabr. disfaciri), prov. defar, fr. défaire, sp. deshacer, port. desfazer. – Der. desfăcut, s. n. (farmec sau descîntec care are drept scop anihilarea influenței nefaste a altui descîntec potrivnic); desfăcătură, s. f. (verigă, farmec).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

desfáce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfác, 1 pl. desfácem, 2 pl. desfáceți; imper. 2 sg. desfă, neg. nu desfáce; part. desfăcút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFĂCÁ vb. v. desciocăla.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

desfăcá (-ác, -át), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

desfăcá vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 sg. desfácă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) desfác, a -ăcá v. tr. (var. din dehoc, ca și mrom. a dizvuca, a desfăca. V. devoc). Nord. Dezghĭoc, curăț de coajă (de păstărĭ, de cĭocălăĭ): a desfăca fasole, popușoĭ. – În VR. 1909, 12, 417: am avut clacă de deșfăcat (grș. tip ?).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) desfác, -făcút, a -fáce v. tr. (d. fac). Stric, dezleg ceĭa ce e făcut orĭ strîns: a desface un nod, un pachet.Descojesc, dezghĭoc: a desface (a desfăcea) popușoĭ, fasole. Fig. Disolv, desființez, risipesc: a desface o căsătorie, un contract, niște farmece. Rezolv, dezleg: a desface o problemă. Vînd toată marfa: am desfăcut oalele. V. refl. Mă deschid: floarea se desface (V. răsfac). Mă desprind: foile din plăcinte se desfac. Îmĭ lichidez marfa: m’am desfăcut de blănărie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

deșfác V. desfac 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink