descălțat², ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: descălța] 1 (D. oameni) Care și-a scos încălțămintea din picioare. 2 (D. oameni) Căruia i s-a scos încălțămintea din picioare. 3 Desculț.

descălțat¹ sn [At: DM / E: descălța] 1 Descălțare (1).

DESCĂLȚAT, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea. V. desculț. Mitiță... nu mai poate umbla descălțat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 222.

DESCĂLȚAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESCĂLȚA. 2) Care nu are încălțăminte în picioare; cu picioarele goale; desculț. /v. a descălța

descălța vtr [At: ANON. CAR. / V: (reg) dis~ / Pzi: ~calț / E: ml discalciare] 1-2 A (-și) scoate încălțămintea din picioare.

discălța v vz descălța

DESCĂLȚA, descalț, vb. I. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și scoate încălțămintea. Se descălțaseră de opinci, își lepădaseră... sumanele petecite ca să fie mai sprinteni. SADOVEANU, P. M. 258. Tata se descălțase și sta grecește în pat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 264. Cum ajunserăm în odaie, Grigoriță iute se dezbrăcă, iute se descălță și iute se trînti în pat. HOGAȘ, DR. II 13. ◊ Tranz. Acuș te descalț! CREANGĂ, A. 41.

A DESCĂLȚA descalț tranz. 1) (încălțăminte) A scoate din picioare. 2) (persoane) A elibera de încălțăminte, trăgând-o din picioare. /<lat. discalciare

descălțà v. a scoate încălțămintele. [Lat. DISCALCEARE].

descálț, a -călțá v. tr. (lat. dis-calciare, pop. dis-culciare. V. desculț, încalț). Scot cuĭva încălțămintea din picĭoare. V. refl. Îmĭ scot încălțămintea din picĭoare.

descălțat s. n., pl. descălțaturi

descălțat s. n., pl. descălțaturi

descălțat s. n., pl. descălțaturi

descălța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descalț, 3 descalță; conj. prez. 1 sg. să descalț, 3 să descalțe; imper. 2 sg. afirm. descalță

descălța (a ~) vb., ind. prez. 3 descalță

descălța vb., ind. prez. 1 sg. descalț, 3 sg. și pl. descălța; ger. descălțând

descălța

descalț.

DESCĂLȚAT s. v. descălțare.

DESCĂLȚAT adj. v. desculț.

DESCĂLȚAT s. descălțare, scoatere. (~ pantofilor din picioare.)

DESCĂLȚAT adj. desculț, (reg.) desculțat. (Cu picioarele ~; umblă ~.)

Descălțat ≠ încălțat

DESCĂLȚA vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picioare.)

DESCĂLȚA vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picior.)

A (se) descălța ≠ a (se) încălța

descălța (descalț, descălțat), vb. – 1. A scoate încălțămintea din picioare. – Var. desculța. Mr. discaltsu. Lat. dĭscalcĕāre sau dĭsculcĭāre, ambele forme atestate (Densusianu, Hlr., I, 169; Pușcariu 505; Candrea-Dens., 255; Tiktin; Candrea; Scriban); cf. it. discalzare, port., cat. descalçar, fr. déchausser, sp. descalzar, prov. descaussar. Cf. desculț, adj. (cu picioarele goale), mr., megl. disculț, istr. rescuts, part. de la var. sau, mai puțin probabil, de la un lat. *dĭsculceātus (Pușcariu 512; Tiktin; Candrea-Dens., 266; REW 2662; Candrea; cf. Graur, BL, V, 96), cf. trent., padov. descolzo, friul. diskolts, sard. iskultsu.