DESCURAJARE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja.

descurajare sf [At: MACEDONSKI, O. IV 11 / Pl: ~jări / E: descuraja] 1 Pierdere a curajului Si: descurajat¹. 2 Stare a celui care și-a pierdut curajul. 3 Deprimare.

DESCURAJARE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja.

DESCURAJARE s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare, deznădejde. După vreo două săptămîni te-a cuprins o descurajare, o silă de tot ce era în jurul tău. PAS, Z. I 298. Pleca cu un gest greu de descurajare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 21. Să vorbim de aceia... pe cari descurajarea nu i-a culcat încă la pămînt. MACEDONSKI, O. IV 11.

DESCURAJARE s.f. Acțiunea de a descuraja și rezultatul ei; demoralizare, descumpănire. [< descuraja].

descurajare f. pierderea curajului.

*descurajáre f. Acțiunea de a saŭ de a te descuraja, perderea curajuluĭ.

DESCURAJA, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.

descuraja [At: VALIAN / Pzi: ~jez / E: fr décourager] 1-2 vtr (A-și pierde sau) a face să-și piardă curajul. 3 vr A fi deprimat.

DESCURAJA, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.

DESCURAJA, descurajez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă curajul, entuziasmul, interesul, nădejdea. În loc să descurajeze cu toată energia patima lui Zaharia Duhu, încă o dată o întețea. C. PETRESCU, R. DR. 229. ♦ Refl. A pierde curajul, a deznădăjdui. Se descurajează prea ușor.

DESCURAJA vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul. [P.i. -jez, 3,6 -jează, ger. -jînd. / după fr. décourager].

DESCURAJA vb. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni. (după fr. décourager)

A SE DESCURAJA mă ~ez intranz. A-și pierde curajul, siguranța în forțele proprii; a se demoraliza. /<fr. décourager

A DESCURAJA ~ez tranz. A face să se descurajeze; a demoraliza; a demonta. /<fr. decourager

descurajà v. 1. a lua curajul; 2. a pierde curajul.

*descurajéz v. tr. (fr. décourager). Fac să peardă curaju. V. refl. Perd curaju.

descurajare s. f., g.-d. art. descurajării; pl. descurajări

descurajare s. f., g.-d. art. descurajării; pl. descurajări

descurajare s. f., g.-d. art. descurajării; pl. descurajări

descuraja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descurajez, 3 descurajează, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 1 sg. să descurajez, 3 să descurajeze; ger. descurajând

descuraja (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajează, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 3 să descurajeze; ger. descurajând

descuraja vb., ind. prez. 1 sg. descurajez, 3 sg. și pl. descurajează, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descurajeze; ger. descurajând

descuraja (ind. prez. 3 sg. și pl. descurajează, ger. descurajînd)

DESCURAJARE s. demoralizare, depresiune, deprimare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

DESCURAJARE s. demoralizare, depresiune, deprimare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

Descurajare ≠ încurajare

DESCURAJA vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)

DESCURAJA vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)

A descuraja ≠ a îmbărbăta, a încuraja